Publicat pe 09.07.2015

Tir cu Arcul, European Grand Prix – deschis de Principele Radu al Romaniei (foto)

Tir cu Arcul, European Grand Prix

 

Marți, 7 iulie 2015, Alteța Sa Regală Principele Radu al României a participat, la Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf”, la ceremonia de deschidere a competiției sportive de Tir cu Arcul, European Grand Prix.

 

Cu această ocazie, au luat cuvântul Alteța Sa Regală Principele Radu, domnul Mario Scarzella, Președintele Federației Europene de Tir cu Arcul, precum și domnul Aurelian Bacinschi, Președintele Federației Române de Tir cu Arcul.

 

Competiția este organizată la București, în zilele de 7-11 iulie 2015, de Federația Română de Tir cu Arcul și reunește aproximativ 150 de sportivi din 16 țări, fiind primul concurs internațional de acest nivel care se desfășoară în România.

 

Federația Română de Tir cu Arcul se află sub Înaltul Patronaj al Principelui Radu.

 

Informatia a fost oferita Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe, de catre Secretariatul Majestății Sale Regelui.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.