publicat în: Arhivă

Sfinţirea noii Biserici „Pogorârea Sfântului Duh” din din cartierul Focşani Sud si a Paraclisului „Sfântul Stelian”

Duminică, 15 ianuarie 2009, Preasfinţitul Părinte Epifanie, Episcopul Buzăului şi Vrancei, a sfinţit o biserică în oraşul Focşani. Noul locaş de cult poartă hramul „Pogorârea Sfântului Duh”.

Piatra de temelie a fost pusă în anul 2003 de Întâistătătorul eparhiei, iar lucrările de construcţie au fost coordonate de Părintele Daniel-Eduard Bran, ajutat de membrii consiliului parohial.

Fondurile pentru ridicarea bisericii au provenit din donaţii ale credincioşilor focşăneni, ale sponsorilor locali, de la Guvernul României prin Secretariatul de Stat pentru Culte şi de la Centrul Eparhial din Buzău.

Eforturile tuturor celor implicaţi au fost concretizate prin construirea şi sfinţirea bisericii Parohiei „Pogorârea Duhului Sfânt” din cartierul Focşani Sud.

Tot ieri a fost sfinţit şi Paraclisul „Sfântul Stelian”, aparţinând aceleiaşi parohii. În acest spaţiu se desfăşoară acţiuni caritabile, prin voluntariatul unui medic oferindu-se asistenţă medicală gratuită copiilor nevoiaşi din localitate.

Bucuria duhovnicească a credincioşilor a fost sporită la trecerea prin sfântul altar de închinarea la părticele din moaştele celor 14.000 de prunci ucişi la Betleem şi părinţilor cuvioşi de la Mânăstirea „Sfântul Sava” din Ţara Sfântă.