Publicat pe 19.06.2015

Austeritate in Grecia – rezultatul unor manipulari ale serviciului de statistica?

Cifrele deficitului Greciei pentru 2009 și 2010 au fost în mod deliberat și artificial umflate, iar acest lucru a fost, cel puțin parțial, responsabil de impunerea programului de salvare și de austeritate in țară, a declarat un fost vicepreședinte al Autorității de Statistică Elenă (ELSTAT), Nikos Logothetis, citat de Greek Reporter.

 

Mărturisind acest lucru in în fața unei Comisii Parlamentare de Ancheta, care examineaza și vrea sa clarifice condițiile în care Grecia a intrat in programele de salvare, Logothetis l-a numit pe președintele ELSTAT, Andreas Georgiou, un “pion Eurostat”, care a transformat serviciul de statistici într-un “one man show”.

 

De asemenea, el l-a acuzat pe Georgiou de “folosirea de trucuri” pentru a mari valoarea deficitului.

 

“O multime de criterii au fost încălcate, pentru includerea utiltatilor publice în deficite. Deficitul a fost extins și mai mult de logica fiscala unilaterală a președintelui ELSTAT, Andreas Georgiou, conform Ana-MPA. Acesta nu ar fi fost mai mare de 10%”, a declarat Logothetis.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.