Duminică, 15 februarie 2009, s-a mutat la Domnul unul dintre cei mai mari teologi biblişti greci, profesor emerit de Noul Testament al Secţiilor de Teologie ale Universităţilor din Tesalonic şi Atena, distinsul Savvas Agouridis. Profesorul grec s-a născut în Atena, în anul 1921.
A terminat Facultatea de Teologie din Atena în 1943 şi două doctorate în teologie, unul în 1950, la Universitatea Duke (SUA), iar celălalt în 1954, la Universitatea din Atena. În anul 1956 a fost numit preparator la catedra de Noul Testament a Facultăţii de Teologie din Tesalonic, ulterior profesor conferenţiar, iar din 1956 profesor titular până în 1968, când s-a mutat la Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena. În anul 1985, după o îndelungată carieră universitară, profesorul Savvas Agouridis a ieşit la pensie.
A fost membru al „Societăţii de Studiu a Noului Testament”, de două ori a fost vicepreşedinte al „Societăţilor Biblice Unite”, preşedinte al „Mişcării Cetăţenilor contra Rasismului”, pentru mulţi ani preşedinte al Fundaţiei Filantropice „Artos Zois” etc. În 1996, Savvas Agouridis a fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova. A participat la numeroase conferinţe biblice şi ecumenice din întreaga lume.
Dintre cărţile sale amintim: “Introducere în Noul Testament”, 1971; „Evanghelistul Ioan”, 1984; „Istoria vremurilor Noului Testament”, 1985, ca şi nenumărate volume de comentarii biblice la cărţile Sfintei Scripturi. În româneşte există publicat „Comentariul la Apocalipsă” al prof. Savvas Agouridis, apărut la Editura Bizantină. Dumnezeu să-l odihnească!






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
