De Sanziene, femei de pe toata planeta vor purta IE, intr-o hora a Dragaicei – parteneriat media Lacasuri Ortodoxe

Cunoaşte IA şi află-i toate secretele, la Muzeul ASTRA!

Este al treilea an când, de Sânziene, femei de pe toată planeta vor purta IE, iar împreună vor forma o horă nemărginită a Drăgaicei, un cerc protector peste lume.

La Sibiu, evenimentul, desfasurat in parteneriat media oficial Lacasuri Ortodoxe, se află la cea de a doua ediție și se va desfășura din 19 până în 24 iunie, de Sânziene. Organizatori sunt Muzeul ASTRA si Future Capital.

Startul proiectului este ziua de 19 iunie și totodată ultima zi de școală. Astfel, profesori, elevi și părinți au ocazia să poarte IA pe data de 19 iunie!

Din 19 până în 24 iunie am planificat o serie de evenimente speciale în Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului. Nu lipsesc de aici atelierele pentru copii și adulți, concertele, obiceiurile, tradițiile, un târg de II şi concursul “Cea mai frumoasa IE”. De reţinut este şi faptul că vom organiza o plimbare in IE cu Biciclete Cochete, al cărei traseu pornește din Piața Mică și va urma treseul de biciclete până în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.

IA este bucuria de a fi împreună alături de generaţiile trecute, prezente şi viitoare, conectaţi prin semne universale, purtătoare de bine şi frumos. Este costumul de intrare in lumea magică a poveştilor şi legendelor noastre. Este la modă în intreaga lume, toţi o poartă, dar mulți nu ştiu de unde vine. Între 19 şi 24 iunie vor afla cu siguranţă la Muzeul ASTRA.

“De Ziua Universală a Iei a răspuns prezent chemării Muzeului o comunitate importantă de lipoveni, ansamblul Sinicika de la Mila 23, satul lui Ivan Patzaichin. Aceştia vor prezenta aici tradiţiile lor culinare şi artistice şi vor pregăti de Sânziene nu mai puţin de 21 feluri de peşte pentru temerari“, a declarat Ciprian Ştefan, managerul general C.N.M. ASTRA.

Pe parcursul celor 5 zile, peste 100 de meşteri, artişti şi colecţionari din toată ţara, vor pune în scenă evenimentele din program. Printre participanţi se numără colectionarii: Iulia Gorneanu, Corina Bedreaga, Ana Borca – Iia Calatoare, Eugen Vaida – Muzeul Interetnic al Vaii Hartibaciului, dar şi Asociaţa Zestrea din Cluj împreună cu profesioniştii focului de la Crispus si Pyro Events.

Au informat, pentru Agentia de Stiri Lacasuri Ortodoxe: Mirela Iancu, director marketing C.N.M. ASTRA, Andreea Ciortea – Future Capital

Acţiunile C.N.M. ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.