NOI DEZVALUIRI ALE ARHIMANDRITULUI IGNATIOS SOTIRIADIS

Intervenţia Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului la Sinodul Episcopilor Catolici a marcat o piatră de hotar ecumenică, a declarat un reprezentant al Bisericii Ortodoxe din Grecia.

Arhimandritul Ignatios Sotiriadis este delegat la Sinodul Episcopilor pe tema “Cuvântul lui Dumnezeu”, care se încheie în această duminică.

Un reprezentant al Bisericii din Grecia a fost intervievat de un reporter de la “Zenit”, referitor la intervenţia lui Bartolomeu I, dată fiind predica din 18 octombrie ţinută la o vecernie, împreună cu Benedict al XVI-lea.

Q: Dvs. aţi participat la întregul Sinod. Ce aţi auzit despre părerea părinţilor din Sinod faţă de predica lui Bartolomeu I?

Arhimandritul Ignatios: Întâi de toate, mă simt mândru să-l văd pe Înalt Prea Sfinţia Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, în Capela Sixtină, aici unde sunt aleşi papii, renumită în întreaga lume pentru valoarea ei artistică, pentru că eu consider invitaţia Papei Benedict faţă de “primus inter pares” al Bisericii Ortodoxe, drept o mare onoare.

Evenimentul a fost salutat de către părinţii din Sinod – toţi dintre ei au fost prezenţi – ca la un adevarat moment de “graţie” iar cotidianul Vaticanului, L’Osservatore Romano, l-a prezent într-un titlu de primă pagină.

Patriarhul a făcut referire în predica sa la interpretarea Cuvântului Lui Dumnezeu-Cuvântul Divin, conform învăţăturilor şi scrierilor părinţilor Bisericii. A fost o predică magistrală, în fapt prezentând poziţia Bisericii Ortodoxe inspirându-se din bogăţia spiritualităţii Ortodoxiei de Răsărit..

Evenimentul a fost unul istoric, în care Papa a oficiat vecernia, înaintea reprezentanţilor catolici din întreaga episcopie.

Cel mai tare m-a impresionat când Papa a spus, atunci când Patriarhul şi-a încheiat predica, primind multe aplauze: “Dacă avem părinţi comuni, atunci cum să nu fim fraţi?”

Q: Părinţii au comentat cu privire la intervenţia patriarhului. În special, ei fiind impresionaţi de pasajul în care acesta a explicat cum se “vede” Cuvantul lui Dumnezeu prin icoane, expresie a întrupării Lui Dumnezeu, şi în întreaga creaţie, subliniind importanţa protejării acesteia, ca respect pentru Cuvântul divin.

Arhimandritul Ignatios: Patriarhul ecumenic este cunoscut pentru interesul şi angajamentul său neobosit la nivel ecologic iar părinţii sinodului au apreciat mult contribuţia sa şi luarea în discuţie a acestui subiect de maximă importanţă şi de mare valoare actuală, în care Biserica ar trebui să fie protagonistă.

Q: Dar noutatea cea mare, poate, nu a fost intervenţia Patriarhului, ci mai degrabă dorinţa Papei, exprimată la sfârşitul vecernie, de a include propunerile Patriarhului în propunerile sinodale. Aceasta este o iniţiativă care pare să fi fost salutată de către toţipărinţii sinodului.

Arhimandritul Ignatios: Odată ce ne-am unit în Cuvântul lui Dumnezeu, calea noastră ne conduce în mod inevitabil spre o a doua etapă, aceea a unei unităţi depline, care este o sărbătoare comună a Euharistiei. Dar asta nu va fi atinsă atât prin eforturi umane cât prin ajutorul Duhului Sfânt.

Q: Dar cei care speră în această unitate, totuşi, uneori o văd ca pe ceva extrem de îndepărtat.

Arhimandritul Ignatios: Procesul de separare a bisericii de Vest faţă de cea din Est s-a produs în mai multe secole diferite; acesta nu a fost un eveniment izolat în anul 1054, ci un îndelungat proces cultural, lingvistic. … Cred că reîntâlnirea acestora va avea deci loc în acelaşi mod, treptat. Ne-am separat încet, încet ne vom şi uni. Dar nu putem noi vorbi despre date anume.

Ce este sigur însă, este dorinţa Bisericii Ortodoxe, ca şi a celei de la Roma ca în misiunea lor spirituală sa-şi dedice timpul şi forţa întreagă spre transformarea întregii lumi.

Despre Arhimandritul Ignatios Sotiriadis, puteti citi aici

(un alt articol)

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.