Conform unei declaratii facute ieri pentru Sputnik Turcia, seful delegației parlamentare rusesti în Siria, Dmitri Sablin, susține că Occidentul sprijină grupul militant ISIL, pentru a crea probleme Rusiei și Chinei, în Asia Centrală.
“Realizati ca suportul acordat de statele occidentale ISIL vine treptat… În prezent, acestea vizeaza direcționarea ISIL catre regiunea Asiei Centrale, pentru a crea probleme Rusiei și Chinei”, a spus Sablin.
Cu toate acestea, Sablin a declarat că viitorul acestui plan este foarte imprevizibil, intrucat ISIL s-ar putea întoarce împotriva Occidentului. El a menționat că mulți recruți ISIL străini sunt europeni.
Conform Sputnik, ISIL controlează zone mari din Irak și Siria. În luna martie, Primul-Ministru francez Manuel Valls a declarat că numărul europenilor care luptă alături de militanții ISIL, in Irak și Siria, ar putea ajunge la 10.000 de oameni, pana la sfarsitul anului 2015.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
