Dumnezeu este prezent acolo unde poporul Sau se aduna in numele Lui
Poate disparea slava Constantinopolului… dar Hristos ramane
Iisus a anunțat că inchinarea la Dumnezeu nu este legata de un loc specific, Dumnezeu nefiind cuprins de spațiu și El neputand fi ținut într-un loc exclusivist in care cei care doresc să se afle în prezența Lui sa trebuiasca sa vina sau sa se roage.
Traducere, pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, dupa un articol semnat de Pr. Georges Massouh: de KSLCatalin
Astfel, atunci când femeia samarineancă L-a întrebat: Părinții noștri s-au închinat pe acest munte (Gerezim, în Samaria), și ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine – Iisus i-a răspuns cine sunt adevaratii inchinatori (Ioan 4):
“20. Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm.21. Şi Iisus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui.22. Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim, pentru că mântuirea din iudei este.23. Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte.24. Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh şi în adevăr”.
Dumnezeu este prezent în orice loc și nu există niciun loc pe fața pământului, din care Dumnezeu sa fie absent. Dumnezeu este prezent acolo unde poporul Său se adună în numele Lui. Apostolul Pavel afirmă acest lucru, atunci când spune: “Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu” (2 Corinteni 6):
“14. Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul?15. Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?16. Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: “Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu”.17. De aceea: “Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi.18. Şi voi fi vouă tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice”, zice Domnul Atotţiitorul”.
Dumnezeu este pretutindeni, si nu lucreaza într-un singur loc. El nu are nevoie ca oamenii să vină la El într-un anumit loc. El vine la ei, ori de cate ori ei Il cheama si-L cauta.
În acest context, Sfântul Vasile cel Mare (379), in comentariile sale asupra cuvintelor lui Iisus catre femeia samarineancă, spune că închinarea nu mai este legata de o locație geografică, din momentul in care Duhul Sfânt a devenit “lacas de cult”. Hristos este lacasul de cult, iar Evanghelia Sfântului Ioan vorbește în mod clar despre sfârșirea cultului în Templul din Ierusalim, intrucat Iisus Însuși este noul “Templu” și nu este nevoie de un templu construit într-un oraș sau pe un munte.
Când evreii I-au cerut lui Iisus un semn, El le-a răspuns: “Stricați Templul acesta și în trei zile îl voi ridica…”. Dar El vorbea despre templul Trupului Său. Prin urmare, atunci când El a înviat din morți, ucenicii Lui si-au amintit ca El le spusese asta (Ioan 2):
“13. Şi erau aproape Paştile iudeilor, şi Iisus S-a urcat la Ierusalim.14. Şi a găsit şezând în templu pe cei ce vindeau boi şi oi şi porumbei şi pe schimbătorii de bani.15. Şi, făcându-Şi un bici din ştreanguri, i-a scos pe toţi afară din templu, şi oile şi boii, şi schimbătorilor le-a vărsat banii şi le-a răsturnat mesele.16. Şi celor ce vindeau porumbei le-a zis: Luaţi acestea de aici. Nu faceţi casa Tatălui Meu casă de negustorie.17. Şi şi-au adus aminte ucenicii Lui că este scris: “Râvna casei Tale mă mistuie”.18. Au răspuns deci iudeii şi I-au zis: Ce semn ne arăţi că faci acestea?19. Iisus a răspuns şi le-a zis: Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica.20. Şi au zis deci iudeii: În patruzeci şi şase de ani s-a zidit templul acesta! Şi Tu îl vei ridica în trei zile?21. Iar El vorbea despre templul trupului Său.22. Deci, când S-a sculat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că aceasta o spusese şi au crezut Scripturii şi cuvântului pe care Îl spusese Iisus”.
Iisus a venit. El S-a facut om. El a distrus moartea. El a împlinit profețiile. El a surpat iudaismul. El a încheiat exclusivismul. El a respins rasismul. El a stabilit un Nou Legământ. El a innoit totul.
Prin urmare, Creștinismul nu crede în țări sfinte, versus taramuri non-sfinte. Tot pământul este chemat la sfințenie, prin efortul celor care trăiesc pe el spre sfintire. Sfințenia aparține oamenilor, nu pamantului. Omul, si nu tarana, este sfânt. Nu munții, lacurile, nu râurile, nu campiile sunt chemate la viața veșnică. Omul – si nicio alta creatura – este chipul lui Dumnezeu, chemat să fie asemenea Lui. Omul este cea mai mare valoare, de dragul acestuia Dumnezeu creind totul, si nu invers.
Cu toate acestea, Creștinismul este o religie care crede în intrupare și, astfel, în legătura dintre credință, mărturisire și Biserica locală care există într-un anumit spațiu geografic. Epistola către Diognet afirmă legătura între aceste două lucruri. Această epistolă a fost compusa în secolul al 2-lea, de un autor necunoscut crestin, fiind adresata unui păgân pe nume Diognet, care deținea o poziție importantă în Imperiul Roman și care i-a cerut scriitorului o epistola prin care sa-i explice Creștinismul și ce sunt creștinii, și mai ales sa vorbeasca despre Dumnezeul creștinilor, despre slavirea Lui, și cum de creștinii nu se tem sa moara pentru credința lor. Stilul Epistolei arată că autorul ei era o persoană cultivată, de specialitate în ce priveste limba greacă și retorica, pe langa teologie.
Epistola spune: creștinii nu se deosebesc de restul oamenilor, nici prin locatie, nici prin vorbire. Nu locuiesc undeva in orașe proprii, nici nu folosesc un limbaj diferit, nici nu practica un tip extraordinar de viata… Dar, desi locuiesc în orașe de greci și barbari, si respecta obiceiurile autohtone in vestimentatie, alimentatie și alte lucruri din viata, comportamentul lor de cetatean este minunat și contrazice orice asteptare. Ei locuiesc în propriile țări, dar doar ca niște străini; ei participa in toate lucrarile, ca cetateni, și îndura toate greutățile, ca străini. Fiecare țară străină este o patrie a lor, și fiecare patrie le este străina”.
Se poate prabusi slavita Antiohie, unde ucenicii au fost numiți primii creștini; se poate prabusi slavitul Constantinopol, marea capitala a Ortodoxiei; se pot prabusi slavita Cappadocie, Niceea, Efesul, Calcedonia, Smirna, Rusafa și Palmyra… dar slava creștinilor nu încetează, atâta timp cât ei pastreaza credința în Iisus Hristos și-L poarta cu ei oriunde ar umbla, oriunde ar fi dusi, oriunde s-ar salaslui. Iisus este singura lor slava…
Traducere, pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, dupa un articol semnat de Pr. Georges Massouh: de KSLCatalin
