Muzeul Israel din Ierusalim va afișa un fragment al Manuscriselor de la Marea Moarta (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe), care conține una dintre cele mai vechi copii cunoscute ale celor Zece Porunci, conform AP.
Revista americana de Arheologie Biblica ne informeaza ca pergamentul a fost descoperit în anul 1952, în Pestera 4, in apropierea sit-ului Marea Moartă din Qumran. Pergamentul realizat in secolul I î.e.n. este scris în limba ebraică.
“4Q41 (4QDeutn) [Deuteronom] este special, intrucat este atât de frumos conservat”, a declarat specialistul in Manuscrisele de la Marea Moarta, Dr. Shani Tzoref, de la Institutul Qumran al Universitatii din Göttingen, si profesor de Biblie și Exegeza Biblica la Universitatea din Potsdam și Colegiul Geiger, pentru Revista de Arheologie Biblica.
Considerate a fi una dintre cele mai mari descoperiri in domeniul manuscriselor din toate timpurile, Manuscrisele de la Marea Moartă conțin cărți din Biblia ebraică, precum și scrieri religioase – cercetatorii sustinand ca acestea apartineau unui mic grup de evrei care trăia în așezarea Qumran. Sulurile de pergament au fost scrise în ebraică, aramaică și greacă și dateaza între 250 î.e.n și 68 Era Noastra.
Afișarea Manuscriselor Celor Zece Porunci vor face parte din “Scurtă istorie a omenirii” – o expozitie desfasurata de Muzeul Israel.
Pentru cei dintre dumneavoastra care nu va veti putea duce la Muzeul Israel, va oferim o vedere apropiata – din aproximativ toate unghiurile – pentru vizitatorii pe Internet fiind incarcate mai multe imagini multi-spectrale avansate, din Biblioteca Manuscriselor de la Marea Moarta (pentru Manuscrisul Celor Zece Porunci – 4Q41 – dati click aici ). [https://www.deadseascrolls.org.il/explore-the-archive/manuscript/4Q41-1]