876 de persoane din Ialomita si Calarasi au fost ajutate de Episcopia lor, in aprilie

Episcopia Sloboziei și Călărașilor, prin serviciile sociale acreditate, a desfășurat, în luna aprilie a anului 2015, 136 de activități sociale, în cadrul cărora au fost oferite ajutoare materiale și financiare, în valoare totală de 33.221 lei (proveniți din Fondul Filantropia, din donații și sponsorizări) pentru depășirea situațiilor de criză, a unui număr de 876 de persoane aflate în dificultate, din județele Ialomița și Călărași.

Astfel, în cadrul Centrului de Consiliere și Sprijin pentru Familiile Aflate în Dificultate (CCSFAD) și al Centrului de Orientare pentru Persoane Aflate în Dificultate (COP), coordonate de către Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, au fost desfășurate 9 activități sociale, în cadrul cărora a fost oferit sprijin material și financiar, pentru depășirea situațiilor de criză, în valoare totală de 2.672 lei, pentru următoarele categorii de beneficiari: 27 de copii, 10 persoane vârstnice, 5 persoane aflate în dificultate, 22 de familii aflate în dificultate şi 3 persoane cu dizabilităţi.

De asemenea, la nivelul celor 6 Birouri de asistență socială din cadrul Protopopiatelor, conform rapoartelor lunare de activitate, au fost desfășurate 127 activități sociale, în cadrul cărora a fost oferit sprijin material și financiar, pentru depășirea situațiilor de criză, în valoare totală de 30.549 lei, pentru următoarele categorii de beneficiari: 360 de copii, 15 persoane vârstnice aflate în dificultate, 191 persoane aflate în dificultate, 97 de familii aflate în dificultate, 56 persoane cu dizabilități şi 90 de persoane din alte categorii.

Activitatea social-filantropică desfășurată la nivelul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor se realizează în conformitate cu Statutul pentru organizare și funcționare al Bisericii Ortodoxe Române și Regulamentul de organizare și funcționare a sistemului de asistență socială în Biserica Ortodoxă Română.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.