Publicat pe 19.02.2009

Vaticanul salută întâlnirile inedite cu Hanoiul, spre normalizarea relatiei

 

 

 

Subsecretarul Vaticanului pentru Relaţiile dintre State, Monseniorul Pietro Parolin, a lăudat astazi, la Hanoi, noile discuţii cu Vietnamul, spre restabilirea relaţiilor diplomatice.

 

“Este prima dată când avem de-a face cu un program oficial, pe problema relaţiilor diplomatice dintre Sfântul Scaun şi Vietnam şi este deja un pas înainte”, a spus Monseniorul Parolin, după câteva zile de întâlniri cu autorităţile vietnamenze.

 

Primul ministru vietnamez, Nguyễn Tấn Dũng, a întreprins o vizită istorică, la Vatican în 2007, o deplasare care a aprobat deja apropierea dintre Sfântul Scaun şi ţara comunistă. Mai multe delegaţii ale Vatican au fost deja în Hanoi.

 

Dar, în această săptămână, Monseniorul Parolin a participat la prima reuniune a Grupului Mixt, cu Ministerul Afacerilor Externe vietnameze, pentru a lucra in “stabilirea de relatii diplomatice.”

 

“Relaţiile bilaterale au trecut printr-o etapă dificilă, uneori, la un pas de colaps”, a declarat, către AFP, un diplomat vietnamez, cu condiţia anonimatului şi fără alte detalii. “Această primă întâlnire a reprezentat, prin urmare, o evoluţie clară, pentru că a marcat reluarea dialogului dintre Hanoi şi Vatican”, a adăugat el.

 

“În ce priveşte un progres mai detaliat, mai concret, este încă prematur”, a spus Monseniorul Parolin AFP. Întrebat despre o posibilă vizită a Papei Benedict XVI în Vietnam, a spus că ocazia cea mai probabilă ar fi anul viitor.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.