publicat în: Arhivă

Cand a fost Parintele al mai mare, Sfintitu’, mi-a pus mana pe cap, chiar langa Crucea de Leac! | Comunitatea Coslogeni

Coslogeni, tărâm antic, cunoscut tuturor pe baza descoperirilor arheologice care îi poartă numele – cultura Coslogeni – a ajuns să fie loc de destinație pentru mii de oameni doritori să vadă, să atingă “piatra care crește”. Este vorba de o cruce de piatră care, chiar dacă are în mod clar dăltuit anul cioplirii ei, 1737, pare să fie lucrată în anii din urmă, atât de clare sunt literele încrustate pe ea. Doar faptul că acestea sunt “chirilice”, trădează apartenența la veacuri de mult apuse.

Bătrânii satului Coslogeni, adunați la porți de cum au văzut o mașină străină oprită mai mult timp pe marginea șoselei, ne îndrumă chiar înainte să apucăm să le cerem lămuriri.

“Mergeți mai de vale, mai de vale, spre islazul ăl vechi!” ne strigă un bătrânel adus ușor de spate, cu un toiag mai mare decât el. În spate îl încălzea un cojoc vechi, cusut cu flori, ce ar fi făcut curios orice etnograf. “E Crucea ‘a veche, da’ trebuie să intrați în curtea Mânăstirii, că acuma sunt călugări la Cruce, nu mai stă singură, în câmp. Așa, tataie!”

Văzând cum vorbește, ca despre o ființă umană, ne-am apropiat, să cerem mai multe amănunte: “Vă duceți des la Mânăstire?”

“Mă duc, păi mă duc, tataie, apă numa’ de la fântâna de «Izvor» beau. Am fost și când a fost Părintele ăl mai mare, Sfințitu’ [N.red.: Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul locului], mi-a pus mâna pe cap și am simțit că-s de douăzeci de ani, așa putere mi-a dat! Frumos, tataie! Mergeți, că e Crucea de leac și Izvorul ăl bun, vine lume de pe lume, doarme acolo și toate relele se duc pe pustie, numa’ să fii om credincios.”

Două femei vin repede, să ne lămurească și aflăm astfel povestea locului. Crucea a fost lucrată demult, la comandă, de un cioplitor în piatră, dar când au vrut să o ducă la locul pentru care a fost făurită, piatra se îngreuna și boii nu mai puteau trage. În cele din urmă, s-a ajuns până acolo încât s-a fărâmat și carul. Și au încercat cu alte care, cu alți boi, au pus și oamenii umărul, dar degeaba, nu au putut s-o urnească din loc. Bătrânii au văzut un semn din asta, așa că au așezat-o la marginea drumului, în plin câmp. Prima minune s-a petrecut cu un copil surdo-mut, păstor de vite, care s-a adăpostit de ploaie lângă Cruce și s-a întors acasă, vindecat. De atunci, vestea s-a dus și au început să vină oamenii de peste tot. În plus, cei în vârstă își amintesc clar că era cu mult mai mică atunci când erau copii. “Piatra crește, crește”, ne lămurește o bătrânică. Și cu toții au văzut în anii ce au trecut, cum din brațele Crucii curgea mir. “La cuie, la cuie, acolo unde au bătut cuiele lui Hristos”, ne explică cineva, deși aveam să constatăm, la fața locului, că era precizată o zonă imaginară, întrucât Crucea de leac nu Îl avea sculptat pe Mântuitorul nostru, pe ea.

În jurul Crucii de leac s-a construit un Paraclis, iar alături o mânăstire din lemn, în stil maramureșan, și un corp de chilii. Alături se află o fântână, săpată de tatăl unei fete mute. Fata s-a vindecat, stând doar o noapte lângă Cruce, apoi a cerut apă.

Din textul Crucii, aflăm că “această sfântă și de viață făcătoare cruce” a fost ridicată în 1737 – 1738 (în timpul domniei lui Constantin Mavrocordat), cu hramul Sfintei Paraschevi. De ce crește aceasta, de ce se îngreunează? Poate de la poverile oamenilor, care vin să se roage aici, plecând apoi ușurați și tămăduiți, în credința lor.

Mânăstirea Coslogeni, care adăpostește acum Crucea de Leac, se află la marginea satului Coslogeni, comuna Dichiseni, Județul Călărași, pe malul Brațului Borcea al Dunării, sub păstorirea arhiereasca a Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor. Locul ne ajută să remarcăm, încă o dată comunitățile ortodoxe, CANDELE APRINSE ÎN BĂRĂGAN…