Ca s -a facut cort mare si a venit Domnitoru’ si a turnat fondatie cu maian de aur – | Comunitatea Oltenita
Ne aflam în Oltenița, în căutarea unei mici străduțe pierdute în rețeaua dezvoltată deja, parcă prea mult, a localității. O căutam de ceva timp, rătăciți printre străzi. Oamenii ăstia au pe aici festivaluri renumite; parcă unul câmpenesc, altădată ceva organizat de Muzeul Civilizației Gumelniţa-Olteniţa, asta pe lânga ce relatăm noi mereu din Biserică. Nu-mi amintesc exact datele, dar ce știu clar este că, oricum, Biserica își păstrează locul întâi în astfel de manifestări tradiționale, și ca frecvență și ca prezență.
“Acolo, la Sfântu’ Nicolae, lângă linie”, îmi răspunde până la urmă un om al cetății, căruia nu am rezistat să nu-i cer informații legate de străduța mea.
“Cum adică, lângă linie?” – întreb. Căci, atunci cand auzi “Sfântu’ Nicolae”, nu-ți trebuie prea mult să-ți și imaginezi că este vorba despre o biserică.
“Păi la linie, unde s-a scris orașul.” – și a plecat, întorcându-mi spatele.
Tot nu mă dumiresc, ba mai tare mă adâncesc în întrebări. Îmi sare în ajutor un trecător în vârstă: “Mata nu ești de p’aici. Orașu ăsta s-a tras la linie de la Biserica ‘a mare, din centru. Toate străzile, de la ea s-au pornit. Că prima s-a făcut biserica și au sfințit locu’ și p’ormă au scris orașu, că așa făcea românu’, mai întâi lu’ Dumnezeu și după aia pentru el.”
“Când a fost asta?” – întreb.
“Păi înainte de Unirea Mică. A fost și tataie al meu. Povestea că s-a făcut cort mare și a venit domnitoru’ și a turnat «fondație» la Biserică; cu «maian» (mistrie – n.r.) de aur a turnat Domnu’, cu mâna lui!”
Toate acestea îmi incită curiozitatea. Las străduța căutată și merg direct la biserică. Mă surprinde: este vorba despre Catedrala Orașului, Sfântul Nicolae, Sfântul Alexandru și Sfântul Antim Ivireanul.
A fost construită odată cu înființarea orașului, în 1858, fiind turnată prima mistrie de mortar de către prințul Alexandru Dimitrie Ghica, boier al locului, de la care se și cumpărase pământ, pentru constrirea unui oraș “slobod de dări”. Oamenii au făurit, pentru acea ocazie, o mistrie din aur.
Peste 6.000 de suflete strânsese deja parohia, până prin anul 1.900.
Cât despre “linie”, aflu de la o doamnă care ștergea cu multă grijă, icoanele puse la închinat: “Uitați, aici (și îmi arată pragul dintre pridvor și pronaos) s-a bătut centrul orașului”, încercând să-mi indice cu privirea căutândă “bumbul de otel” plantat odată cu înființarea orașului.
Kilometrul zero al Olteniței, oraș aflat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor, sub păstorirea arhierească a Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, este chiar… Catedrala Sfântului Mare Ierarh Nicolae. Nu îmi mai trebuiesc alte cuvinte. Chiar dacă am lăsa trecutul în urmă, trădând generații întregi de credincioși ortodocși, tot am rămâne cu… prezentul, care preia aceste “linii” din trecut și le marchează deja pentru viitor, exact prin intermediul actualelor comunități ortodoxe, CANDELE APRINSE in BARAGAN.
