Spovedanie sau – rusine? Nu merg la spovedit, din cauza rusinii, peste care nu pot trece!

Întrebare: Între pasii pe care ni i-ati prezentat, cel mai dificil lucru, cred eu, este acela de a depăși teama de rușine. Asta este ceea ce încerc să fac si în parohia mea. Oamenii vor continua, insa, sa nu vina la spovedanie, deși sufletele lor sunt împovărate și risca sa ajunga la nebunie, pentru că nu pot depasi rușinea de a-si recunoaste păcatele proprii. Cum pot fi lamuriti oamenii, in acest sens?

Răspuns: Cred că puterea de a suporta rușinea este un dar de la Dumnezeu. Când eram parinte duhovnicesc tânăr și lipsit de experiență, Starețul Sofronie mi-a spus sa-i încurajez pe tineri să se spovedească exact de lucrurile de care erau rușinati, căci dacă învață să facă acest lucru, rușinea se va transforma într-o forță extraordinara împotriva patimilor, și ei vor birui păcatul. Asta este exact ceea ce s-a întamplat si in persoana lui Zaheu. El si-a purtat in mod voit rușinea, iar Domnul, Care era pe drumul spre Ierusalim, pentru a suferi rusinea Crucii, l-a văzut pe Zaheu suferind rușinea de dragul Lui și a recunoscut în el un duh apropiat. Zaheu însuși a iesit profetic în calea lui Hristos, în calea Crucii, și într-un mod profetic Taina Crucii și a Învierii lui Hristos a fost activata in inima lui Zaheu. Inima lui a crescut si a fost capabila de patrunderea puterii credinței. Hristos ne-a mântuit de rusine, prin Cruce, asa incat atunci cand suferim rușinea de dragul Lui, El consideră acest lucru ca pe o recunoștință și, în schimb, ne transmite harul Său, care regenereaza viața noastră.

Aceasta este si ceea se intampla, exact, în mărturisire, in spovedanie. Cei care se mărturisesc sincer și iau asupra lor rușinea păcatelor lor sunt regenerati, inviati. Dar cei care ridica din umeri și nu spun “nimic special, ci numai lucruri obișnuite…”, nu poartă nicio rușine, iar inima lor rămâne nemișcata, neprimind niciun castig. Insa, cei care, cu rușine și inimă smerită, isi golesc sufletele în fața lui Dumnezeu și înaintea altor muritori, “asemenea pătimitori ca voi” (Faptele Apostolilor 14:15), sunt ajutati de aceasta rușine sa isi descopere cu adevarat inima, smerind-o și aducand-o la suprafață. Apoi, inima se deschide pentru a primi harul refacerii, regenerarii, invierii, mangaierii. Vedem acest lucru în viața multora care vin la noi: cu cat este mai mare purtarea rușinii, cu căință, cu cat se acuza pe sine mai mult înaintea lui Dumnezeu, cu atât mai mare este harul pe care il primesc in schimbarea vieții lor și au parte de un nou început”.

(traducerea unui fragment din: “Amintiți-vă dragostea dintâi” – Arhimandritul Zaharia Zacharou, de KSLCatalin)