Publicat pe 23.02.2009

Acţiuni de sprijinire a celor aflaţi în suferinţă, în Episcopia Dunării de Jos

 

În ziua de 22 februarie 2009, în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Casian, în Episcopia Dunării de Jos, peste 80 de parohii au desfăşurat o amplă acţiune cu caracter filantropic, în cadrul căreia au fost vizitate şi ajutate persoane cu venituri reduse, vârstnici şi familii cu mulţi copii, aflate în evidenţa parohiilor, precum şi un număr de 30 de instituţii de asistenţă socială şi medicală din judeţele Galaţi şi Brăila: cămine de copii, aziluri de bătrâni, spitale şi penitenciare.

 

În această lucrare misionară au fost implicaţi peste 400 de voluntari şi membri ai consiliilor şi comitetelor parohiale, coordonaţi de către preoţii de la parohii, precum şi slujitorii care asigură asistenţa religioasă în unităţile bugetare.

 

Cu acest prilej, au fost oferite alimente, haine, încălţăminte, rechizite şi colportaj bisericesc (iconiţe, cărţi de rugăciuni, calendare, cruciuliţe). De asemenea, bolnavii, bătrânii neputincioşi, precum şi cei întemniţaţi au primit anafură, au fost stropiţi cu agheasmă şi miruiţi.

 

În cadrul Sfintei Liturghii au fost rostite în toate bisericile din Eparhie, rugăciuni si cereri speciale pentru toţi semenii aflaţi în suferinţă.

 

Chemarea făcută de Mântuitorul este cu atât mai actuală acum, când anul acesta îl cinstim pe marele „Dascăl al filantropiei”, pe Sfântul Vasile cel Mare, care ne arată cât de jertfelnici trebuie să fim în lucrarea de slujire a aproapelui nostru.

 

Eparhia Dunării de Jos adresează mulţumiri tuturor celor care s-au implicat în desfăşurarea acestui program social – filantropic eparhial, îndemnându-i în continuare la aceeaşi lucrare sfântă prin fapta cea bună, spre zidirea şi folosul sufletesc al tuturor.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.