Ce face BOR, sau ce face Patriarhia Romana, pentru oameni? Si, ce fac oamenii?

(foto: daramarea Templului: iar babilonienii au cucerit poporul, pentru necredinta lui fata de Dumnezeu…) “Viaţă şi moarte ţi-am pus eu astăzi înainte, şi binecuvântare şi blestem.

Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi.

Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, să asculţi glasul Lui şi să te lipeşti de El; căci în aceasta este viaţa ta şi lungimea zilelor tale, ca să locuieşti pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău cu jurământ l-a făgăduit părinţilor tăi” Deuteronom (30; 19-20)

Un articol de: KSLCatalin

Voi incepe cu cateva date contabile:

– Doar in 2014, Biserica Ortodoxă Română a cheltuit 88.000.000 de lei (cu aproape 8 milioane mai mult decât în 2013), pentru activităţi de asistenţă socială şi filantropică şi pentru ajutorarea sinistraţilor (conform raportului de activitate pe 2014, al Patriarhiei Române [https://basilica.ro/sinteza-activitatilor-bisericii-ortodoxe-romane-in-anul-2014-103989.html] ) – echivalentul a 19,5 milioane de Euro. De aceste programe au beneficiat 87.474 de români.

– Doar in 2014, Biserica Ortodoxă Română a colectat alti 500.000 de Euro, pe care i-a oferit Patriarhiei Antiohiei şi Întregului Orient, pentru ajutorarea creştinilor din Siria şi Orientul Mijlociu.

– Peste toate acestea, doar in 2014, s-au efectuat lucrări de renovări, reamenajare şi dotare tehnică la: Centrul Social-Cultural „Sfântul Apostol Andrei”, Centrul Cultural – Misionar „Familia” – Casa „Sfântul Pantelimon”, având ca scop promovarea valorilor familiei creştine.

– Tot in 2014, Patriarhia a continuat proiectul “Alege Şcoala”, ce are ca obiectiv oferirea de șanse egale la educație unui număr de 1325 de elevi şi dezvoltarea de acțiuni remedial-corective pentru un număr de 318 persoane care abandonasera școala.

Acum, ATENTIE! Cifrele de mai sus, desi enorme, nu au luat in calcul activităţile social-filantropice din parohii şi mănăstiri (extrem de numeroase!).

Totodata, nu trebuie sa uitam sa luam in calcul faptul ca asistenta sociala de tip duhovnicesc, oferita permanent si total gratuit prin suportul acordat de preoti credinciosilor lor, nu a fost evaluata si luata in calcul in realizarea acestor evidente, inscriindu-se in categoria asistentei sociale, a Bisericii, “necontabilizata” de nimeni.

La aceeasi categorie, merita sa amintim si faptul ca… tot Biserica, prin credinciosii si membrii sai, are obisnuinta sa ofere, cu ocazia fiecarei slujbe si in special in fiecare zi de pomenire a celor adormiti (in fiecare sambata si duminica, la sarbatori si la pomenirile mari de peste an), din “prinoasele” proprii, persoanelor defavorizate aflate constant si din ce in ce mai numeroase la usile Bisericii, pe care o vad ca fiind cea mai rapida, sigura si unica solutie a lor de salvare… hrana, imbracaminte, incaltaminte si bani. Iar daca ar fi sa ne gandim, mai departe, la faptele bune si donatiile (milostenii) facute de credinciosii ortodocsi, celor aflati in nevoi, pe care ii intalnesc zilnic in calea lor, apropiatilor si vecinilor aflati la ananghie, la sfaturile aceleiasi Biserici pe care o reprezinta si la indemnul si in numele lui Hristos… sumele ajung la valori de neimaginat.

In aceste conditii, devine incredibil faptul ca asociatiile ateiste si legiuitorii statului duc, in prezent, o lupta virulenta impotriva Bisericii si a predarii valorilor religioase in scoli – valori prin care s-a ajuns la astfel de performante contabilizate, sau mai putin contabilizate, intr-un singur an!

In urma publicarii vestii ca Patriarhia Romana deschide cate o cantina sociala in fiecare sector al Capitalei [https://www.lacasuriortodoxe.ro/stiri/lifestyle/18145-patriarhia-deschide-cate-o-cantina-sociala-in-fiecare-sector-al-capitalei.html] , cineva comenta, imprumutand din tonul si atitudinea mass-mediei de astazi fata de Biserica: Cam tarziu, dar e un pas…!

Cred ca ar fi corect sa analizam totul, altfel decat ne “educa” mass-media si adeptii de astazi ai ateismului (care nu isi aduc niciun aport de acest fel in societate, dar sunt ridicati in slavi de societate si pusi “in capul unghiului”!), adica sa invatam sa gandim cu propria noastra gandire, liberi: intr-adevar, poate fi “cam tarziu”. Insa… “cam tarziu” a inceput si lumea sa se reapropie de Biserica, “dar e un pas”. “Cam tarziu” si cu construirea de biserici noi sau cu reconstruirea altora demolate abuziv, acolo unde lumea le dorea, “dar este un pas”. “Cam tarziu” si cu construirea Catedralei Mantuirii Neamului, odata ce era nevoie de ea de foarte mult timp si, simultan, i s-au opus atatea voci, “dar e un pas”. Vedem ca este “cam tarziu” cu toate, si recunoastem cel mai bine asta, atunci cand vedem o generatie noua, astazi, care loveste de buna voie in Biserica si religie – fara a mai fi obligata de un regim totalitar, asa cum se intampla sub cel comunist… “dar” poate insemna, totusi, “un pas”.

Toate depind doar de vointa si de sustinerea oamenilor, ca mai apoi puterea si ajutorul sa vina de la Dumnezeu. Un Patriarh singur nu poate face nimic, mai ales cand este atacat permanent, cu tot cu Biserica pe care o pastoreste. Mai ales cand, de multe ori, este tradat chiar de credinciosii turmei sale, care participa bucurosi la slujbe, dar care prefera sa ramana deoparte si sa asiste la “spectacol”, atunci cand au loc dezbateri in care credinta, preotii, Biserica, Patriarhul si faptele credintei sunt atacate. Tinand cont de toate aceste conditii vitrege, in care Biserica este nevoita sa-si desfasoare astazi activitatea, deschiderea unor astfel de cantine, printre alte proiecte sociale (vezi mai sus) inca deosebit de grele, aflate in desfasurare, inseamna, cu certitudine, un efort extrem de mare. Prin urmare, ar trebui sa recunoastem cu sinceritate, ca toate aceste lucruri infaptuite doar in sprijinul semenilor nostri – pe langa atatea alte obligatii care tin strict de problemele Bisericii, si de care altfel nu s-ar ingriji nimeni – s-ar putea sa fi fost realizate, cu totul, poate chiar… cam devreme! Mai are, insa, cine sa le mai si cinsteasca?

“7. Dar acei lucrători au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi moştenirea va fi a noastră.

8. Şi prinzându-l l-au omorât şi l-au aruncat afară din vie.

9. Ce va face acum stăpânul viei? Va veni şi va pierde pe lucrători, iar via o va da altora.

10. Oare nici Scriptura aceasta n-aţi citit-o: “Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului?

11. De la Domnul s-a făcut aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri”.

12. Şi căutau să-L prindă, dar se temeau de popor”. (Sfânta Evanghelie după Marcu, 12)

Numai ca… cine mai stie, unde mai este astazi, acest popor?

Un articol de: KSLCatalin