Între fapt şi făptuire există fapta sau faptele. Bună-bune sau rea-rele.
Faptul că exist presupune fapta naşterii, fapta iubirii… Acestea ţin de Creaţie. Faptul Genezei lucrează asupra noastră. De făptuire sau de înfăptuire ţin faptele: a sătura pe cel flămând şi însetat, a primi pe cel străin, a îmbrăca pe cel gol, a cerceta pe cel bolnav şi pe cel întemniţat.
Un lucru este cert: fiecare va fi judecat şi răsplătit după faptele sale. Nu va fi însă o înfricoşătoare judecare a faptelor, ci a credinţei, credinţă care nu poate fi căldicică, nicidecum faptică sau declarativă, ci numai şi numai înfăptuitoare.
De ce totuşi, dacă Dumnezeu este bun şi iertător, vorbim, credem într-o înfricoşătoare judecată. Pentru că spaima (frica) este opusul iubirii. Pentru că în afara IUBIRII, sau neavând răspunsuri la Iubirea lui Dumnezeu, suntem, rămânem nişte înfricoşaţi. (pentru continuare click pe banner)
Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
