EDITORIAL: Teroare in Franta. Milioane de oameni, care nu mai stiu ce vor si – teama de necunoscut (KSLCatalin)

Peste 3 milioane de oameni au iesit, ieri, la marșul pentru unitate, in Franța, în onoarea victimelor recentelor atacuri teroriste care au avut loc in aceasta tara. Manifestatia de ieri a avut un obiectiv declarat sub forma luptei impotriva… “terorismului”, ajungand sa fie una dintre cele mai mari acțiuni în masă din istoria recentă a Franței.

Analiza si articol, pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, de: KSLCatalin

Mitingul a fost condus de aproximativ 40 de șefi de stat și de politicieni de rang înalt, printre care s-au aflat si Președintele francez Francois Hollande, Primul-Ministru britanic David Cameron, Primul-Ministru italian Matteo Renzi, Cancelarul german Angela Merkel, Președintele ucrainean Petro Poroșenko, Primul-Ministru israelian Benjamin Netanyahu, Președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, si Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov.

Stim cu totii ca, in ultima săptămână, Franța a avut parte de trei atacuri teroriste, dintre care unul la sediul publicatiei satirice “Charlie Hebdo”, miercuri, altul in care a fost ucis un ofițer de poliție de sex feminin, joi, și un al treilea manifestat prin luarea de ostatici într-un magazin evreiesc cușer, tot din Paris, vineri. In total, 17 persoane au murit în urma acestor atacuri.

Cu toate acestea, o explicatie prea logica pentru organizarea unui asemenea mars, de atat de mari proportii, in urma unor atacuri teroriste, nu pare a fi un eveniment prea obisnuit. Multi se intreaba, inca, la aceasta ora, care sa fi fost motivele reale care sa fi stat la baza acestei actiuni, atat de bine organizate la nivel politic de top. Sa fie oare… frica de necunoscut?

Nu putem sa nu ne amintim ca traim, cu totii, intr-o Europa care isi reneaga identitatea sa religioasa, se detaseaza constant de comoara propriilor traditii, intr-un amalgam haotic, fara o strategie clara din inceput, si renunta, mai ales, de buna voie, la propriile sale valori. Desi situatia sta astfel, si inca de multi ani de zile, totusi multi se fac ca uita si continua sa gaseasca o “vina” in implicarea recenta a Frantei in luptele din Orientul Mijlociu, in care intr-adevar aceasta joaca un rol important, si prin opozitia pe care Republica o manifesta la adresa infiintarii asa-zisului Califat Islamic, de catre gruparile militantilor ISIS (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe).

Teoria pare a fi una foarte corecta, in mare parte, odata ce gruparile extremiste sunt recunoscute pentru reactiile lor dure, atunci cand vine vorba despre atacarea, mai ales din exterior, a ideologiilor proprii. Dar, totusi…

Analizand totul in contextul noilor miscari europene, se pare ca ajungem, insa, la o cu totul alta concluzie. Odata ce, de mai multi ani de zile, Crestinismul este alungat din Occident, sistematic, cu tot cu valorile sale pe care oricine le recunoaste ca fiind cu mult superioare celor pe care le promoveaza un stat de drept, sustinute prin legislatia civila; odata ce credinciosii semneaza cereri, in masa, de desfiere din Biserica, prin care au ajuns sa-si dea foc singuri certificatelor de botez; odata ce bisericile incep sa isi piarda functionalitatea pentru care au fost ridicate, la ce oare ne mai putem astepta? Era firesc ca o astfel de societate sa ajunga astfel incat sa se teama de ceea ce se afla dupa coltul casei, dupa cel al blocului sau al strazii. Este firesc ca o astfel de societate sa ajunga sa se teama de cel ce intra pe usa unui sediu al unei firme… Oare, nu valorile la care Occidentul tocmai a renuntat, ii asigurau pe cetateni in fata unui astfel de rau, in fata potentialului intunecat si sadic care se regaseste in fiecare fiinta umana “necivilizata” prin legile morale religioase autentice si sanatoase?

Atacurile din aceste zile au demonstrat acest lucru clar. Ele au demonstrat ca o societate civila nu se poate apara prin legile proprii. Ea trebuie sa incerce si sa-si doreasca sa respecte legile dumezeiesti, acele legi care depasesc cu mult specificatiile si limitarile unor legi civile; legile acelea care depasesc situatiile, vremurile, care acopera toate cazurile posibile si care, desi sunt universale, sunt extrem de clare si de precise… Pentru ca o societate sa ramana sanatoasa si sigura pe ea si pe membrii ei, aceasta societate trebuie sa isi pastreze permanent acele valori care nu mai pot fi trasate doar prin simple legi civile.

Credeam cu totii ca s-a depasit vremea in care era indeajuns sa nu ucizi un om. Oare sa fi uitat omenirea ca istoria sa nu a fost prea stralucita in acest sens, pana cand nu a ajuns sa se bucure de venirea Legii Noi, a Noului Testament? Oare sa fi uitat omenirea ca legea de a nu ucide un om, trasata de codul civil, nu este indeajuns, si ca trebuie sa existe in constiinta omului acea lege prin care el sa se simta vinovat si daca nu a salvat o viata – lege care nu are cum sa fie vreodata trasata de codul civil? Dupa legea civila, a te opri din mersul tau, si a ajuta omul, nu va insemna niciodata o obligatie, ci eventual, poate insemna chiar si un adevarat risc. Imi amintesc, in acest sens, o istorie auzita pe undeva, in care un om isi salvase un prieten de la moarte, acesta din urma incercand sa se sinucida. Care a fost urmarea? Salvatorul s-a trezit actionat in instanta, chiar de catre cel salvat, pentru faptul ca acesta nu i-ar fi salvat viata, ci… i-ar fi “pericilitat moartea”. Valorile morale autentice si sanatoase, crestine, depasesc toate aceste bariere. Te opresti, si ajuti omul. Legile civile nu te vor putea obliga niciodata sa dai o paine, celui de langa tine, atunci cand vezi ca el nu are ce manca.

Ceea ce s-a intamplat in aceasta perioada in Franta, incepe deja sa fie un indicator clar al situatiei in care s-a ajuns: o societate care si-a pierdut legile morale, care renunta de bunavoie la predarea acestora, prin ora de religie, inca de la varste fragede, in scoala, nu mai poate avea incredere in propriii sai membri. Astazi, in aceasta situatie, datorita lipsei de educatie sanatoasa, omul nu mai poate avea incredere in aproapele sau. Renuntarea la radacinile crestine a dat nastere unei societati care se teme de ea insasi. Oare nu fusese destul exemplul Statelor Unite, promotoare ale valului de legi cel putin non-crestine, daca nu chiar, in unele cazuri, anti-crestine? Au existat, imediat, atacurile din 11 septembrie. Au trecut, de atunci, multi ani, a venit si o criza economica, tot prin aceasta “poarta a civilizatiei”, iar stafeta a fost preluata de Occident. Prin urmare, atacurile din aceste zile, nu aveau cum sa fie o supriza pentru o tara precum Franta, in care Islamismul si formele sale radicale s-au instalat mai tare decat in alte zone, in ultimii ani, exact pe fondul renuntarii de buna voie la propriile valori religioase si morale.

Legi pro-homosexualitate (anti-crestine, in sprijinul “minoritatii”), legi impotriva prezentei crucifixelor in spatiile publice (anti-crestine), legi impotriva predarii religiei in scoli (anti-crestine, tinand cont ca vorbim de tari in care Crestinismul era odata religie majoritara)… Intotdeauna, omul va avea nevoie sa creada in ceva. Ateismul a ajuns, astfel, sa se manifeste exact ca o credinta. Chiar daca este vorba despre credinta in “nimic”, totusi, vorbim despre o credinta. Manifestatia de ieri a fost o manifestatie majoritar ateista, repectand proportiile ateismului in societatea franceza. O religie ia locul altei religii. Omul trebuie sa creada in ceva. Virulenta cu care Occidentul se lupta cu valorile crestine, cu Credinta in Hristos, din ultimii ani de zile, duce la o astfel de stare, de gol, si la inlocuirea unor traditii, cu altele, straine si mult mai noi. Parisul oscileaza, in ultimele luni, intre manifestatii pro-homosexualitate si manifestatii anti-extremism… Stim cu totii, iar Rusia de astazi avertizeaza cu toata puterea, ce a insemnat ateismul in Uniunea Sovietica. Din pacate, aceasta tara, astazi a ajuns sa strige, disperata si singura. Ateismul din Occident a avansat prea mult, iar asta face ca Occidentul sa nu se mai poata astepta la ceva prea bun. Unii remarca asta, fiind extrem de clar, altii refuza, vazandu-si mai departe de distractii si de propriul drept la libertinaj.

Cu toate astea, omul ajunge, odata, sa isi ia plata renuntarii la Hristos. Printre aceste atacuri teroriste din Franta, cel mai dur ramane cel indreptat impotriva publicatiei satirice Charlie Hebdo. Este vorba despre o revista care a publicat, mai intai, la fel de dur cum a facut-o prin caricaturile la adresa Islamului, caricaturi la adresa lui Hristos. Crestinismul inseamna, insa, toleranta, iubire, iertare… Crestinismul nu se va razbuna, in mod direct, niciodata pe o asemenea publicatie, iar ea va continua, din pacate, chiar sa prinda curaj. Niciun crestin adevarat nu va intra, vreodata, cu arma in mana, sa lichideze angajatii unei publicatii anti-crestine. Cu toate acestea, atacul terorist al radicalilor islamisti, nu este nimic altceva decat o razbunare a atitudinii fata de Crestinism. Renuntarea la propriile valori s-a razbunat. Hristos sta la usa si bate… El nu forteaza usa, nu o sparge si nu se razbuna pe nimeni. Cateodata, chiar si pentru noi crestinii, aceasta asteptare, aceasta libertate oferita de Iisus, poate deveni “enervanta”. Pana si noi, cei ce ne credem crestini, avem tendita, de multe ori, de a impune un Hristos, ca “spam”, in inimile oamenilor. Nu ne place sa asteptam si sa lasam totul in alegerea omului. Hristos, insa, poate si face asta. El este iubire. Hristos rabda, iarta si uita, cu iubire. Dar omul care se desparte de Hristos, devine vulnerabil. Acesta este dreptul lui de a ramane vulnerabil. Iar aceasta alegere va fi si cea care va reprezenta, odata, implicit, si razbunarea renuntarii la Hristos. Omul fara Dumnezeu, ateul de astazi, ramane expus, in totalitate aflat la discretia… omului. Daca in aproapele tau, altadata, stiai ca mai exista o “faramitura” din Hristos, astazi ajungi sa vezi in acest apropiat un potential inamic. Acolo unde ateismul, omul, ia locul lui Dumnezeu, al lui Hristos, acolo omul devine singur si incearca sa ia fraiele in mainile proprii, intr-o lupta cu ceilalti oameni, care, intre timp, nu-i mai sunt… frati. Adepti ai altei religii, straine, sau nu, atei convinsi, ei s-au desfiat de Biserica si au ajuns astazi ai nimanui, cazand prada strainilor si strainilor dintre ei. Intunericul ia locul luminii. Lumina lui Hristos, de pe chipul celui de langa tine, dispare. Chipul intunecat al persoanei ramase in urma, provoaca spaima si nesiguranta…

Nu poti manifesta impotriva extremismului, decat prin reinstaurarea valorilor morale proprii, a traditiilor si a valorilor crestine prin care s-a ajuns la partea buna si meritorie a adevaratei civilizatii de astazi. Extremismul, de orice natura ar fi el, nu poate fi eradicat. Orice persoana poate fi, in orice moment, un potential terorist; poate purta cu ea o arma, daca nu este educata in spiritul adevaratelor valori morale sanatoase. Iar siguranta in fata unui asemenea om, nu poate fi garantata de niciuna dintre legile civile… Spiritul kamikaze, demonstrat de atatea ori, nu poate fi infrant si nu se poate teme de o lege si de o pedeapsa civila.

Intre timp, partea care a experimentat, poate cel mai dur, acest lucru, striga din toate puterile, continuand chiar sa faca asta intr-un moment in care este acuzata, ca reminiscenta a vremurilor trecute, de intentii politice nu foarte sincere. La aceasta ora, Rusia, singura putere care incearca cu toata forta sa restaureze si sa cultive valorile morale autentice, sa salveze Crestinismul din lume, continua sa nu fie auzita si, mai mult decat atat, concomitent penalizata prin diferite constrangeri economice, plecand de la supozitii si teorii politice incerte si oricum, pana la aceasta data, ramase nedemonstrate, de influenta, evident, ateista. Tinand cont de ceea ce se intampla in Orientul Mijlociu la aceasta ora, de modul in care crestinii sunt decimati intr-un genocid de proportii, deja de ani de zile, si luand in calcul varianta de “civilizatie” a Occidentului, propusa si de multe ori impusa prin diferite constrangeri si restului Europei, nu suntem departe si ajungem acolo incat sa vedem ca singura Arca de salvare a crestinului de rand, Rusia. Paradoxal poate, intotdeauna stabilitatea va fi aleasa de om. Siguranta ca poti trai linistit, in pace, inconjurat de oameni cu aceleasi valori morale dupa care te ghidezi si tu insuti, că toti cei de langa tine sunt judecati si judeca dupa o aceeasi moneda, reprezinta idealul oricarui om, indiferent de posibilitatea lui de a se distra sau de a castiga… Iar Pacea, stim cu totii, ramane pana la sfarsitul tuturor veacurilor, asa dupa cum s-a demonstrat si pana astazi, Hristos.

Sa tinem minte si, mai ales… sa stim ce vrem: manifestatia si “lupta” de ieri, de pe strazile Parisului… cu “nimicul”, nu a reprezentat altceva, decat inceputul manifestarii unei noi lupte a omului: cu el insusi – cu omul “necunoscut”, din el si de langa el, care prin desfierea sa de buna voie, a ales sa nu mai fie frate… asa cum era odata, intru Hristos.

Autorul articolului: KSLCatalin