Publicat pe 27.01.2015

STIRI | Intalnire intre liderul opozitiei din Turcia si liderii religiosi non-musulmani

Liderul Partidului Popular Republican din Turcia (CHP), Kemal Kilicdaroglu, și liderii religiosi non-musulmani din Turcia au discutat, ieri, problemele minorităților din țară.

 

În remarcile sale in fata reporterilor din Istanbul, în urma intalnirii, Kilicdaroglu a spus că, în cadrul întrevederii, a ascultat problemele liderilor religioși.

 

Kilicdaroglu a mai declarat că, în timp ce unele dintre problemele cu care liderii religioși se confrunta sunt cauzate de lege, altele au fost cauzate de punerea legii în aplicare. “Vom face eforturi pentru soluționarea problemelor care decurg din punerea în aplicare”, a fost citat Kilicdaroglu, de catre agenția de știri Cihan.

 

“Unele dintre problemele care mi-au fost transmise, vor fi puse pe ordinea de zi a Parlamentului”, a spus Kilicdaroglu.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.