Exista Mos Craciun? Exista Mos Nicolae? – un raspuns la intrebarile copiilor – si nu numai

Exista Mos Craciun? Exista Mos Nicolae?

DA! Mos Nicolae si Mos Craciun exista, cu cea mai mare certitudine!

Multi copii intreaba asta, dar mai exista si oameni maturi care o fac. Vreau sa ma refer, mai intai, la cei maturi… E cel mai greu cu ei, si de la ei vine tot raul existent, din pacate, in aceasta problema… In general, maturii care continua sa isi puna aceasta intrebare sunt fie nostalgici dupa copilarie, fie cu o nevoie acerba de a exista un “Mos” care sa le satisfaca o bucurie, sa le aduca daruri, intr-o lume pe care astazi o vedem cu totii atat de egoista si atat de ne-darnica, de ne-jertfitoare. Stim ca a face bucurie cuiva, a darui cuiva ceva, orice, chiar si cel mai neinsemnat lucru, inseamna a da o parte din tine, din ceea ce este al tau si chiar din sufletul tau, din inima ta. Tocmai de aceea, a darui inseamna jertfa si bucurie, iar a primi inseamna implinire si bucurie. Bucuria, din cate se vede, este o caracteristica de ambele parti. Aceasta vrea Dumnezeu de la noi si aceasta a facut Dumnezeu cu noi: ne-a dat si ne-a trimis sa dam si altora… bucurie. Ba, mai mult, ne-a dat si ne-a randuit sa dam si altora bucuria suprema pe care un om o poate avea in viata sa, pe pamant: Bucuria Invierii.

– autorul articolului: KSLCatalin

Fiecare Craciun, dincolo de Nastere, este o Inviere, fiindca ne bucuram, chiar si de Nasterea Pruncului din Betleem, nu pentru Nasterea in sine (sau, poate ca si pentru Nasterea in sine, minunata si ea) ci pentru faptul ca ni S-a nascut Mantuitor, adica Salvatorul nostru, cel ce alunga moartea definitiv si ne asigura de viata vesnica; Cel ce invie totul. Bucuria noastra si bucuria Nasterii este bucuria nasterii Invierii noastre. Fara Inviere, nu ne-ar fi bucurat niciodata Nasterea minunata din Betleemul Iudeii.

Revenind la nelamuririle adultilor, ale parintilor care continua sa mai puna aceasta intrebare chiar daca au ajuns la o anumita varsta, totusi, trebuie sa remarcam ca cea mai mare parte a acestora isi pun intrebarea, nu pentru a se convinge, ci parca pentru a se minti singuri ca Mosul trebuie neaparat sa existe, chiar daca sub forma unui sfant si chiar daca noi ne prefacem ca ne daruim unii altora cadouri, singuri, dar sustinand ca Mosul ni le-a adus sau ni le-a pus sub brad. Acesta este cel mai gresit mod de a vedea lucrurile si este si extrem de periculos pentru credinta noastra si pentru copiii nostri. Dati-va seama ca este o marturisire falsa! Pentru credinta noastra proprie, este gresit si periculos sa te minti ca ar exista un Mos, doar pentru ca tie ti-ar face bine asta. Nu te mintii ca ar exista un “Mos”, fiindca nu este nevoie: El chiar exista! Este ceea ce se intampla, de fapt, si cu credinta in Dumnezeu. Nu poti sustine ca crezi, cum fac foarte multi astazi, doar din motive psihologice, pentru un mental sanatos si pozitiv sau pentru o “energie pozitiva” in viata, cum zic multi. Vei obosi, la un moment dat, si vei ramane gol, fiindca totul se bazeaza pe tine si pe minciuna din tine. Pentru ca, una este sa crezi cu adevarat si sa fii convins de asta, deci sa Il ai cu tine pe Hristos mereu, pe Dumnezeu, si alta este sa ai o iluzie, o minciuna si sa fii de fapt singur si gol. Poate parea fina demarcatia intre cele doua moduri de a “crede”, dar este esentiala si vorbim despre lucruri, de fapt, total opuse. Dumnezeu nu poate fi confundat cu minciuna. Dumnezeu este Adevar. Dumnezeu este ceva real, si nu ceva faurit de tine… Stim de la cine vine si cine este de fapt… minciuna. Absolut toate aceste moduri de a vedea Craciunul sau sarbatorile de iarna, amintite mai inainte in cazul adultilor, pleaca doar de la modul egoist, comun, de astazi, de a privi lucrurile: “Mie sa-mi fie bine, si fac eu cumva asta…”. Nu Dumnezeu! Vedeti? Omul vrea binele prin forta si priceperea proprii, nu direct de la Dumnezeu. De unde sa ii vina, atunci, bucuria? Este greu cu maturii…

Daca ne referim la copii, aici lucrurile stau putin mai altfel, fiindca la origine sunt total diferite, dar intr-un final ajungem sa ne lovim de aceeasi problema, odata ce raspunsurile la intrebarile lor vin tot din partea celor maturi. De cele mai multe ori, putem spune: vai de ei, saracii copii! La originea intrebarilor copilului sta, cum este firesc, de aceasta data, setea de cunoastere. Exista Mos Niculae? Exista Mos Craciun? Copilul vrea neaparat sa stie asta. El nu o face dintr-o necesitate de a crede in ceva, din dragul de a se minti, ca sa stea mai bine cu partea mentala sau doar ca sa se creada credincios, cum aratam mai sus. Nu. El o face ca sa stie. Este simplu. Deci, nimic vinovat pana aici… Partea vinovata le va reveni tot parintilor. Care este raspunsul lor? In general, este acelasi raspuns pe care il dau la intrebarea: “Exista Dumnezeu?”. Raspunsul lor, daca este unul doar marturisit verbal, asa cum se intampla mai peste tot, dar nu si trait si demonstrat prin fapta, se rezuma la o simpla minciuna. Copiii, care iubesc si intuiesc adevarul mai mult decat cei maturi, fiind de altfel initiati in domeniul minciunii chiar de cei mari, se vor prinde destul de rapid de asta. Iar, de atunci, este foarte greu sa-i mai lamuresti de contrariu. De ce maturii ii “smintesc”? Pentru ca, dupa cum am aratat, raspunsurile lor cele mai frecvente catre copii, sunt de fapt marcate de necredinta amintita mai inainte. Totul fiind fals, devine fals si pentru copil. Deci, copilul ramane sa afle raspunsuri, ori de la propriii parinti “maturi”, ori de la… colegii lor. Aici, apare o alta problema: anturajul. Daca anturajul este prost, atunci copilul va fi incercat din nou de nelinisti. Daca colegii lui, in cea mai mare parte, vor incerca sa-l lamureasca ca nu exista “Mosul” si ca chiar este un prost daca poate crede in asa ceva – ceea ce se intampla in lumea laica si atunci cand vine vorba despre un om care crede in Dumnezeu – atunci el va ajunge sa nu creada in Mos, indiferent daca parintii sai il asigura ca el exista. Copilul ajunge, astfel, sa fie confruntat cu necredinta lumii laice, inca din primii ani ai vietii sale. Va dati seama, ce parinti trebuie sa aiba, saracul copil, cu ce credinta mare, incat sa-l ajute pe acesta sa depaseasca incercarile pe care le au de regula oamenii aflati la maturitate, vizavi de existenta lui Dumnezeu? Totul pleaca si se rezuma la parinti… Copiii din anturajul prost sunt, de asemenea, rodul necredintei parintilor lor.

Cei maturi raman responsabili de tot acest rau. Amintiti-va ce a zis Hristos: “Lasati copiii sa vina la mine!”. El nu a zis: “Aduceti-i la mine”, ci “lasati-i sa vina la Mine!”. Adica, permiteti-le! Nu ii opriti! Asta arata ca copiii vor sa vina, de fapt, singuri, la Hristos. “Caci a unora ca acestia este Imparatia Cerururilor!” (Luca 18, 16). E firesc, dar ii infraneaza adultii. Acei adulti care uita ca, atunci cand erau copii, la randul lor, credeau cu toata taria ca exista Mos Craciun, ca exista cineva atat de frumos si de bun incat sa le aduca daruri si sa le faca surprizele cele mai mari si mai frumoase din viata lor. Fiindca, este clar, acestea raman cele mai frumoase si mari bucurii si surprize din viata cuiva. Aici bucuria si surpriza sunt totale, fiindca in bucuria Mosului, nu exista doar bucuria darului primit, ci o bucurie completa, asigurata de faptul ca cel ce daruieste nu vrea nimic inapoi. El nu poate fi acuzat, sau banuit, ca vrea ceva la schimb. Stii clar ca el face asta, doar ca sa te bucure. Uitand faptul ca ei, la randul lor, au crezut cand erau mici, si ca odata cu cresterea in varsta au facut greseala de a nu mai crede (ori prin exemplul de mai tarziu al parintilor, ori prin anturaj), parintii ajung sa le fure aceasta bucurie chiar propriilor lor copii. Iar asta L-a mahnit pe Hristos (Marcu 10, 14)…

Deci, exista Mos Craciun? Exista Mos Nicolae? Unde este greseala?

DA! Exista Mos Craciun! Exista Mos Nicolae! Bucurati-va! Si, asta trebuie sa o stie toti, nu doar cei mici, ci mai ales cei mari, care altfel ajung sa ii minta pe cei mici, cum ca nimic nu ar mai exista, doar fiindca ei nu vor sa mai creada; doar fiindca lor nu le mai vine sa creada; doar fiindca la o varsta matura, a crede inseamna a marturisi, dar si a pune in practica; doar fiindca, la o varsta matura, a exista “Mosul”, inseamna a exista Dumnezeu, iar asta ar presupune autocontrol, oprire de la savarsirea de pacate, spovedanie regulata si mers la slujbe si alte asemenea. Inseamna a da ceva, a darui ceva, a jertfi ceva. De unde si concluzia: “este mai usor sa-i fiu, copilului meu, Mos Craciun, decat sa existe Dumnezeu si sa faca El asta”… Cei maturi isi rup copiii de langa Dumnezeu, doar pentru ca ei sa huzureasca. Jertfa lui Hristos Cel nevinovat se repeta. Copiii nevinovati cad prada Craciunului celor vinovati, Craciunului celor maturi (in cele mai multe cazuri: veselie nejustificata si de nimeni ordonata – odata ce nu exista credinta; bautura si mancare din abundenta, distractii de tot felul si calatorii pe oriunde, consum de energie si de bani cu “nemiluita” – un termen mai putin folosit astazi, fiindca arata prea clar ca nu mai exista si partea de mila, de daruire). Dumnezeu si “Mosul”, Mos Craciun, Mos Niculae sunt scosi total din ecuatie. Ar strica distractia vinovata.

Dar copiii nu inteleg, saracii de ei, asta. Copiii raman o prada nevinovata a necredintei parintilor lor. Si nu atat a necredintei, cat a refuzului voit exprimat in fata credintei. Imaginea Craciunului, vazuta astfel – si este modul real de a-l vedea – devine dintr-o data terifianta. Este imaginea Craciunului vazut prin prisma acelei istorii a uciderii pruncilor nevinovati. De ce? Doar din lipsa de dragoste fata de Hristos. Cand scoti dragostea, totul devine searbad si intunecat. Se asculta colinde, se merge chiar de multe ori la biserica, dar dragostea treaza, adevarata, reala, fata de Pruncul Hristos Care ne aduce Invierea, constientizarea ei, lipsesc. Ori se reduce totul la un obicei, ori la o superstitie, ori la o minciuna.

Unde este greseala? Greseala consta in faptul ca nimeni nu mai vede Nasterea si tot ceea ce ii urmeaza ei, Invierea, pe Mos Craciun, pe Mos Niculae, ca pe o realitate. Iar ei SUNT o realitate! Ei sunt cea mai mare si singura realitate care exista in lumea efemera si nesigura in care traim. Ei nu sunt simboluri! Ei sunt realitatea lumii create de ei, in care noi suntem vise. Am fost visul perfect al lui Dumnezeu, va dati seama? Depinde doar de noi: alegem sa ramanem un vis neimplinit?; ceva trecator si neimportant, efemer?; sau ne trezim odata la realitate? Mos Craciun exista. Mos Nicolae exista, fiindca Dumnezeu exista. Si, intrucat lumea este obisnuita cu demonstratii logice, fiindca ceea ce nu este logic, ce nu se supune logicii unei fiinte mici si amarate cum este omul, nu pare din pacate niciodata veridic, trebuie sa insist si sa explic asta.

Cum de exista Mos Niculae? Cum de exista Mos Craciun?

Daca vreti ceva logic si palpabil, atunci putem lua exemplul lui Mos Nicolae: Sfantul Nicolae. Stiu, veti spune, asa cum spun toti colegii vostri, si cum stiu si copiii, cum spune de cele mai multe ori pana si Biserica: “totusi, este vorba despre Sfantul Niculae, si nu despre un Mos Niculae, adica este un sfant care a trait odata, care pe atunci poate ca aducea daruri, dar astazi, nu mai poate aduce. A ramas doar un simbol”… Nu este deloc asa. V-ati intrebat vreodata de ce totul se intampla chiar in ziua Sfantului Nicolae, si nu intr-o zi oarecare?

Daca nu v-ati intrebat, va spun eu: fiindca doar Sfantul Niculae, Mosul nostru Nicolae, poate face asta. La fel si Mos Craciun. Numai darul lui Dumnezeu din cer, Hristos, Nasterea Pruncului din Betleem poate aduce aceasta bucurie. Dumnezeu a hotarat asta. Dumnezeu a facut asta. Sfantul Niculae a facut asta. Tot ei o fac si astazi. Stim cu totii ca Dumnezeu lucreaza prin oameni. El face si minuni, direct, dar el lucreaza si prin oameni. Toti vrem minuni directe, toti vrem sa-L ispitim pe Dumnezeu.

Dumnezeu, prin Hristos, a facut si minuni directe, si… care a fost raspunsul omenirii? A inviat morti, a vindecat, a facut sa apara semne si lucuri pe cer si pe pamant, aievea, a inviat, si oamenii L-au rastiginit si au continuat sa nu creada in El. Vrem mereu minuni, nu prin oameni, ci direct prin Dumnezeu… dar, mereu tragem si speranta ca nu le vom primi. Fiindca daca le-am primi, ar insemna apoi sa devenim credinciosi practicanti. Ni le explicam, noi, imediat, altfel. Cel mai probabil, asemenea inaintasilor nostri, vom ajunge sa Il rastignim pe Hristos. Uitam ca minunile de acest gen, directe, sunt de fapt lucruri nefiresti. Nimic firesc nu ni se mai pare minunat. Doar nefirescul ne incanta. Cum sa credem noi ca lui Dumnezeu ii place dezordinea, nefirescul? Noi continuam, insa, sa-I tot cerem asta. Ganditi-va, ca toti sfintii ne-au invitat intotdeauna sa pretuim firescul. Nu ne-au chemat la nefiresc, ci la firesc. Au vrut sa vedem si sa apreciem, sa ne bucuram si sa cinstim, sa dam slava lui Dumnezeu pentru firescul lumii: pentru minunea unei nasteri, pentru frumusetea unui copac si minunile care se intampla cu el peste an, pentru cerul fara margini… pentru nenumaratele minuni firesti. Minunatul din firesc a disparut. Ne-am obisnuit cu el. Il ispitim pe Dumnezeu cerandu-i minuni nefiresti.

Minunea Sfantului Nicolae este o minune firesca, dar nimeni nu vrea sa o mai vada. In nicio alta zi, nimeni nu iti daruieste nimic. Doar in ziua de Craciun, doar in ziua de Sfantul Nicolae. Nu se trezeste nimeni sa faca asta in vreo alta zi. Iar aceasta se intampla de mii de ani, si se va intampla cat va exista pamantul. De ce? Pentru ca Hristos a zis asta, si asta vedem ca se si intampla. Daca exact in ziua Sfantului Nicolae (noaptea, dupa Vecernia de seara, adica fix dupa programul amintit de slujbele bisericii) se intampla asta, atunci se intampla pentru Sfantul Nicolae. Daca se intampla pentru Sfantul Nicolae, atunci totul depinde de Sfantul Nicolae. Daca totul depinde de Sfantul Nicolae, atunci darurile depind de Sfantul Nicolae. Daca Sfantul Nicolae nu ar fi existat niciodata, darurile sale nu ar fi existat. Daca Mos Niculae nu ar exista, darurile pe care le-ai primit pana acum, nu ar fi existat. Deci, logica ne spune si ea clar: daca exista darurile, atunci exista Mos Niculae, pentru care, si cu ocazia caruia, sunt darurile. Stiu ca nu mai era nevoie sa demonstrez asta, odata ce icoana sa, imaginea sa, poza sa exista pe zidurile oricarei biserici. Dar lumea se face astazi ca nu-l mai vede. Adevarat, Sfantul sau “Mosul” poate lucra prin oameni. Asa lucreaza Dumnezeu, dar oamenii prin care lucreaza Dumnezeu ar trebui sa recunoasca de fiecare data asta.

Chiar daca iti surprizi parintii sau surprinzi pe altcineva asezandu-ti darurile sub pom, asta nu inseamna deloc ca Mos Niculae, Sfantul Niculae, poate fi scos din ecuatie. El a facut ca parintii tai sa faca asta, exact astazi. El o va face intotdeauna. Desigur, asa cum procedeaza mereu Dumnezeu, el ofera darurile sale unor oameni care, la randul lor, ar trebui sa le dea si altora din ceea ce au primit ei. Depinde, intr-adevar de credinta si de natura parintilor tai, ca ei sa-ti daruiasca partea cuvenita din ceea ce au primit de la Dumnezeu, de la Mosul tau si al lor. Cu cat credinta lor scade, cu atat darurile oferite mai departe scad. Este usor de verificat asta pe alti colegi ai tai. Cu cat copiii, colegii tai de scoala, vor incepe sa nu mai creada in “Mos”, cu atat nici parintii lor nu le vor mai aseza darurile lor sub brad, asa cum o faceau altadata, din partea Mosului. Asta nu va insemna, nicidecum, ca Mosul nu mai exista sau ca nu le mai trimite daruri, ci insemna doar ca omul, prin care trebuia sa se implineasca asta, refuza sa le mai primeasca sau sa le dea mai departe la randul lui. Asa se intampla si cu credinta in Dumnezeu: atunci cand omul nu mai crede, atunci si darul rugaciunii a slabit. Si, asta nu inseamna ca el L-ar fi luat cumva pe Dumnezeu din cer si l-ar fi pus deoparte. Nu poate face asta. Ci doar s-a ascuns, el insusi, ca Adam, prin propria alegere, de la fata lui Dumnezeu, ca si cand El nu l-ar mai vedea. Dar Dumnezeu exista. Iar daca nu mai vezi darurile primite de la El, minunile zilnice facute, cu si pentru tine, de cand te scoli si pana te culci, ba chiar si cand dormi, atunci nu inseamna ca ele nu exista, ci doar ca refuzi sa le primesti. Dumnezeu ne face daruri in fiecare clipa a vietii. Fiecare clipa a vietii este un dar. Dumnezeu exista, “Mosul” exista, “Sfantul” exista si Il vezi peste tot, inclusiv in daruri. Cititi viata Sfantului Nicolae… ce a facut atunci, el face si astazi si va face mereu. Omul trebuie doar sa vrea sa primeasca si sa recunoasca asta. Cand parintii sustin ca ei iti cumpara daruri, intorcandu-te de la credinta, atunci ei se mandresc. Ei se ridica pe sine si cred ca, prin munca lor, prin puterea lor, fac asta. Se pun pe ei in locul “Mosului”. Ei refuza darul si mint, uita de darul primit de la Dumnezeu. Ceea ce ei iti daruiesc, au primit de la Dumnezeu, de la Sfantul Niculae, si nu din munca lor. Ei, fara Dumnezeu, nu ar putea face nimic. Ei raman doar mesagerii care aduc darul.

Cine este mai important? Cel ce aduce darul, sau cel ce face darul? Este cumva mai important postasul, care ti-a adus o scrisoare de dragoste, sau cel care ti-a trimis-o prin postas? Il saruti pe cel ce ti-a adus scrisoarea, sau pe cel care ti-a scris-o, care a lucrat la ea si ti-a trimis-o cu drag? Invatati sa primiti scrisoarea celui drag, darul cel drag, direct de la Dumnezeu si de la “Mosii” vostri, de la cei dragi. Ei exista si sunt aievea si fizic. Invatati sa multumiti pentru dar Celui ce trebuie, Celui ce vi l-a trimis, si abia apoi celui ce vi l-a si adus…

Da, Mos Niculae si Mos Craciun exista. Nu va mai mintiti unii pe altii, sau pe voi insiva, gasind tot felul de alte explicatii. Orice ati gandi, tot la ei ajungeti, fiindca exact in ziua lor si exact pentru ei se misca totul… Ei se ocupa, si chiar in ziua lor, tot Ei ne trimit darurile. Bucurati-va si bucurati-i si pe altii, bucurati-va colegii de scoala, explicandu-le si lor asta. Daca Mos Nicolae nu ar fi existat, darurile voastre nu ar fi existat nici ele. Nu tineti pentru voi, daruiti mai departe, pentru ca Totul se intampla la vedere…

Copilul meu imi spune:

– A venit!

– Da, tata, l-am vazut. Am stat la icoana lui si i-am multumit. Stiu ca a darui inseamna jertfa, dar stiu si ca nu a putut sa nu vina…

Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 10:

“14. Iar Iisus, văzând, S-a mâhnit şi le-a zis: Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu.”

– autorul articolului: KSLCatalin

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.