Publicat pe 27.02.2009

Progrese în concretizarea proiectului primului Liceu Teologic Creștin Ortodox din Arhiepiscopia Bucureștilor

 

Proiectul primului Liceu Teologic Creștin Ortodox din Arhiepiscopia Bucureștilor face noi progrese. Inspectoratul Școlar Județean Prahova este de acord cu înființarea instituției de învățământ într-un spațiu din incinta Grupului Școlar Agricol Bărcănești. Punctul de vedere al inspectoratului, remis Protopopiatului Ploiești, a fost înaintat Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

 

Următorul pas îl constituie demersul pe lângă autoritățile competente, în vederea acreditării liceului. De asemenea, Arhiepiscopia Bucureştilor urmează să încheie un acord cu Inspectoratul Școlar Județean Prahova.

 

Înființarea primului Liceu Teologic al Arhiepiscopiei Bucureștilor a fost hotărâtă în cadrul întrunirii anuale a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor, din 5 februarie 2009, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române. După estimările actuale, noua instituţie de învăţământ preuniversitar teologic și-ar putea deschide porțile cel mai târziu în toamna acestui an.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.