Publicat pe 03.11.2014

STIRI | Nimfe si bai romane, descoperite de arheologii din Bulgaria

Arheologii de la Muzeul de Arheologie din Hisaria, in Bulgaria, au descoperit un cap de leu, o tabletă cu nimfe și o parte a unei statui in marime naturala, conform publicatiei bulgaresti Dnes.

 

Potrivit directorului muzeului din oraș, Mitko Madzharov, artefactele au fost datate la sfârșitul secolului II și începutul secolului III dupa Hristos și dovedesc că asezarea a existat înainte de Impăratul roman Dioclețian.

 

“Nimfele sunt reprezentate în mod tradițional roman – goale, cu două fețe catre față si una spre spate”, a spus Madzharov.

 

“Părul lor este ridicat în coc. Capul de leu a fost parte dintr-o fântână – capul este bine conturat și are o gaură în gură, prin care curgea apa minerală”.

 

Potrivit primarului Hisaria, Penka Ganeva, s-ar putea ca aici sa fi existat băi romane inainte de a se stabili asezarea. Următorul sezon arheologic va cerceta sistemul băilor romane, în care încă mai curge apă minerală caldă.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.