Înaltpreasfinţitul Părinte Eftimie Luca, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a trecut la Domnul, ieri, în jurul orei 12:00, dupa cum informeaza un comunicat al Patriarhiei Romane.
Înaltpreasfinţia Sa ar fi împlinit 100 de ani, în aceasta duminica. Trupul neînsufleţit al ierarhului a fost depus în Catedrala Arhiepiscopală din orasul Roman, ieri dupa-amiaza. Slujba de înmormântare, precedată de Sfânta Liturghie, va avea loc în Catedrala ”Sfanta Cuvioasa Parascheva”, maine, la ora 11:00.
IPS Părinte Eftimie a fost ales şi instalat Episcop al Eparhiei Romanului şi Huşilor, in data de 23 aprilie 1978. Acesta a intrat in manastire la varsta de 20 de ani, studiind Seminarul Teologic Monahal din Mănăstirea Cernica. Între timp, a fost tuns în monahism la Mănăstirea Ciolanu – Buzau.
A fost staret al Mănăstirii Bistriţa-Neamţ, incepand din data de 1 aprilie 1949, pana in anul 1966. Intre anii 1951 şi 1960, IPS Părinte Eftimie a fost Exarh al mănăstirilor din Eparhia Romanului şi Huşilor,
In anul 1966 a fost facut Arhimandrit şi numit Stareţ la Mănăstirea „Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava”, fiind hirotonit Arhiereu – Vicar al Eparhiei Romanului şi Huşilor, în 30 ianuarie 1972.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
