Vineri, 27 februarie 2009, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ, s-au desfăşurat două manifestări comemorative. La evenimente, au participat invitaţi din Iaşi, Roman şi Paşcani, profesorii şi elevii Seminarului.
Este vorba despre o dezbatere pe tema „Prezent şi perspective în evaluarea memoriei Mitropolitului Visarion Puiu”.
Dezbaterea a avut, ca punct de plecare, o sesiune de comunicări ştiinţifice dedicată împlinirii a 130 de ani de la naşterea Mitropolitului Visarion Puiu. Această manifestare a făcut parte din ediţia a XIII-a a „Zilelor «Mitropolit Visarion Puiu»”.
De asemenea, a fost evocată personalitatea Ieromonahului Petru Pogonat, fost viețuitor al Mănăstirii Neamţ. Cu această ocazie, a fost lansată cartea „Petru Pogonat – meditaţiunile unui călugăr surghiunit”. Volumul cuprinde eseuri şi cugetări ale Ieromonahului Petru, care, înainte de a intra în monahism, a fost primar și prefect de Iași, precum și vicepreședinte al Camerei Deputaților. Textele sunt adunate de Părintele Ioan Gherasim, fost director al Seminarului, care realizează o bogată introducere despre viaţa şi activitatea Ieromonahului Petru şi a altor călugări nemţeni, ce, în perioada 1954-1959, şi-au împărtăşit experienţa duhovnicească elevilor Seminarului.






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
