Festivalul National al Datinilor si Obiceiurilor – un nou eveniment in parteneriat media Lacasuri Ortodoxe (foto)

Din an în an, în dar…

,,Festivalul Naţional al Datinilor şi Obiceiurilor”, aşa se numeşte evenimentul prin care C.N.M. ASTRA întâmpină cum se cuvine sărbătorile de iarnă. Festivalul ajuns la ediţia cu numărul 8 este organizat anul acesta în cadrul Târgului de Crăciun printr-un parteneriat cu Asociaţia Events For Tourism.

Evenimentul va începe pe 29 noiembrie 2014, între orele 15-18, în Piaţa Mare a Sibiului. Cu acest prilej, 150 de colindători din Alba şi Sibiu vor urca pe scena în Târgul de Crăciun şi vor vesti astfel apropierea marii sărbători a Naşterii Domnului tuturor turiştilor şi localnicilor strânşi în centrul istoric. Practic, viersul colindelor străbune va reconstitui atmosfera solemnă a Crăciunului şi va garanta trecerea în noul an cu mai mult optimism.

În cadrul ,,Festivalului Naţional al Datinilor şi Obiceiurilor” vor participa Ansamblul Folcloric din comuna Cut, judeţul Alba, Corul Camerata Vocalis din Avrig, Grupul Vocal din Alămor şi Reuniunea Română de Cântări din Sălişte. Programul va fi completat de un grup de colindători ai Palatului Copiilor din Sibiu şi apoi cu un moment deosebit susţinut de copiii Centrului cu Profil Ocupaţional pentru persoane cu dizabilităţi mentale „Diakoniewerk”, filiala Sibiu. Aceştia vor dedica prestaţia lor ,,Zilei internaţionale a persoanelor cu dizabilităţi” (celebrată în 3 decembrie).

Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe este partener media oficial al evenimentului.

Cosmin Călinescu

Purtător de cuvânt C.N.M.ASTRA

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.