Expozitia Ilie Moise – crochiu de colectie. Un nou parteneriat media Lacasuri Ortodoxe (foto)

Expoziția ,,Ilie Moise–crochiu de colecţie”

,,Ilie Moise-crochiu de colecţie” este o expoziţie care vine ca un dar de sărbători pentru toţi iubitorii de frumos şi cultură, prieteni ai C.N.M ASTRA. Vernisajul expoziţiei va avea loc pe 29 noiembrie, ora 12 în Muzeul de Etnografie Universală Franz Binder (Casa Hermes, Piaţa Mică nr. 11), iar cei interesaţi vor putea să o viziteze până în 13 februarie 2015.

Important de ştiut este faptul că expoziţia face parte din cunoscuta serie ,,Colecţii şi Colecţionari”, iar ea cuprinde piese din colecţia personală a domnului profesor Ilie Moise. Colecția este alcătuită din cca. 2000 obiecte cu o valoare artistică şi muzeistică impresionantă (farfurii, căncee, cahle s.a.). Din punct de vedere istoric, de pildă, aceasta acoperă perioada dintre secolele XVIII şi XX, iar din punct de vedere geografic, ea cuprinde aproape tot arealul românesc.

În expoziţia ,,Ilie Moise-crochiu de colecţie” predomină obiectele din ceramică, majoritatea cu o funcţie ritualică bine determinată, implicate, de obicei, în ceremoniile tradiţionale legate de viaţa omului şi anume de la naştere până dincolo de mormânt.

Expoziţia se doreşte a fi o ilustrare a activităţii de cercetare a domnului profesor Ilie Moise şi, în egală măsură, un omagiu adus acestui domn şi mare colecţionar, pasionat de artă populară şi de folclor. Din program nu vor lipsi surprizele pregătite de muzeografi pentru participanţi.

Născut în comuna Cut, judeţul Alba, în 13 februarie 1948, Ilie Moise şi-a însuşit din copilărie pasiunea pentru folclor şi obiceiuri. În prezent, profesorul Ilie Moise face parte din Comisia de Folclor şi Etnologie a Academiei Române şi din Comisia de Salvgardare a Patrimoniului Cultural Imaterial.

Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe este partener media oficial al evenimentului.

Cosmin Călinescu

Purtător de cuvânt C.N.M.ASTRA

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.