STIRI | Miting masiv in capitala Estoniei, impotriva “casatoriei gay”

Un miting masiv intitulat, “în sprijinul familiei și democrației”, a avut loc în fața clădirii parlamentului din Talin, Estonia, in aceasta duminica.

Câteva mii de oameni s-au adunat pe Dealul Toompea, din centrul orașului, la initiativa unei fundații de promovare a familiei și a valorilor tradiționale, pentru a protesta împotriva proiectului de lege de coabitare, care permite casatoria intre persoane de același sex, dezbatuta in prezent in Parlament.

Demonstranții au purtat bannere pe care se putea citi: “Rușine!”, “Familia este mândria și puterea societatii estoniene!”, “Parlamentul sa asculte poporul!”.

Proiectul de lege a trecut deja de prima lectură. Cea de-a doua lectura fusese programata pentru luna decembrie. Cu toate acestea, Parlamentul a decis să accelereze proiectul de lege, care a fost propus de către 40 de deputați din totalul de 101. Cea de-a doua lectură are loc, prin urmare, astazi, iar cea de-a treia pe 9 octombrie.

Deși sondajele de opinie publică arată că cei mai mulți oameni se opun proiectului de lege, guvernul este pregatit sa faca tot ce este nevoie pentru a obține rezultatul urmarit.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.