Publicat pe 15.10.2014

STIRI | Distrugeri de biserici in Kosovo: Ambasadorul sarb critica Occidentul

Ambasadorul Serbiei in Rusia, Slavenko Terzic (foto), a criticat Occidentul pentru faptul ca altarele din Kosovo sunt încă distruse.

 

“Tragedia sârbilor din Kosovo și Metohia se intampla sub ochii celor din Europa, SUA, iar întreaga lume este martora oculara a acestei tragedii. Lumea creștină occidentală tace, vizavi de lacasurile distruse, nu numai sarbesti, ci, totodata, manastiri medievale creștine. Suntem martorii unei lipse de solidaritate creștină”, a spus ambasadorul, pentru programul “Biserică și lume”, al canalului Rossija-24 TV.

 

Potrivit acestuia, Kosovo și Metohija sunt leagănul identitatii sârbe, capitala Bisericii Sârbe, centrul istoric al acesteia – Patriarhia din Pec – fiind încă situat acolo. Au existat mai multe capitale ale regilor sârbi și ale țarilor. Există sute de biserici și de mănăstiri in acest teritoriu.

 

Terzic a raportat că, de la începutul agresiunii NATO, peste 150 de biserici si manastiri au fost distruse în Kosovo, numind aceasta actiune un “genocid cultural”.

 

“Din vara anului 1999, am trecut printr-o mare tragedie în Kosovo, exilarea în masă a sârbilor, eliminarea și uciderea lor. Peste 250.000 de sârbi au fost exilați in acești ani. Ei nu se mai pot întoarce. Casele, averile lor sunt distruse și furate, nu există securitate elementara”, a incheiat acesta, citat de Interfax.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.