Eclesiologie si guvernanta in Biserica. Dincolo de majoritatile loiale Patriarhului, din Sfantul Sinod-
Articolul de mai jos, al renumitului avocat Carol Saba, desi face referire in mod special la Biserica Ortodoxa Antiohiana si pare lung, credem ca merita citit.
El a fost publicat in aceste zile, in formula originala, in limba araba (https://ghaith-a.com/archives/73305), înainte de sedinta Sfântului Sinod al Antiohiei, care a avut loc in urma cu o saptamana (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe).
Va oferim mai jos traducerea si interpretarea unor fragmente din acest articol, considerate cu caracter general, de: KSLCatalin.
Direcția Bisericii și Direcția Opusa
“În Occident, Papa Francisc inaugurează Consiliul General al Bisericii Catolice (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoex) privind căsătoria și familia. Acest Consiliu este primul de acest gen in timpul papalitatii lui Francisc și se doreste sa fie cel mai cuprinzător in tratarea acestei probleme social-eclesiale critice (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe). Mai mult de două sute de episcopi din întreaga lume vor participa la activitățile și discuțiile care vor avea loc intre 5 si 10 octombrie (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe). Pentru intaia dată, la acest Consiliu vor participa si bărbați și femei, reprezentanți ai organizațiilor catolice și ai centrelor de opinie publică. Sinodul va trata toate aspectele legate de problemele, provocările, presiunile și schimbările care afectează căsătoria și familia în lumea de astăzi. Semnul distinctiv al acestui Consiliu nu este forma sa, deși acest lucru este important în sine, ci ca reprezinta o încercare semnificativă din partea Bisericii Catolice de a se apropia intr-un mod realist de preocupările familiilor creștine și de a înțelege transformările sociale care le afectează astăzi și repercusiunile lor asupra familiilor creștine ca întreg, fertilitatii și căsătoriei. Marca sa constă în modul în care el este cuprinzător, consultativ și participativ, între conducerea Bisericii și “baza” ei. Observatorii au remarcat că acesta este cel mai mare și cel mai extins din istoria Bisericii Catolice, în ceea ce privește reunirea conducerii Bisericii, cu “baza” Bisericii și toate segmentele poporului lui Dumnezeu – organizații, reprezentanți, elite, laici, cler și centre de opinie publică. Calea aceasta a fost urmata de Papa, pentru a ajunge la declarații și sugestii care sa poata fi inspirate de Duhul Sfânt și care sa fie examinate de către Sinod pe o cale de jos în sus, de la baza, prin elite, preoti și organizații, până la Sinodul Episcopilor, cardinali și Papa. Lucrurile nu s-au desfășurat invers, pe direcție de sus în jos, sau prin declararea hotararilor de mai sus, așa cum s-a întâmplat în trecut. Conducerea Bisericii obisnuia sa emita hotărâri de mai sus, fără consultare, dialog, sau vreo discuție prealabilă cu baza și cu persoanele pregatite din Biserică, și fără a le permite acestora să participe la procesul de luare a deciziilor Bisericii și de formulare a deciziilor viitoare ecleziale și pastorale.
Conceptul de Revolutie Ecleziala, o revoluție împotriva sinelui, o revoluție de corectare a direcției și modului de acțiune
Această cale cuprinzătoare si participativa de jos în sus, pe care Papa Francisc a urmat-o de la alegerea sa în Scaunul Romei – nu numai în probleme legate de pregătirea Sinodului pe tema Familiei, ci, de asemenea, în multe alte problem critice ecleziale – este exact ceea ce am vrut să spun în unele din scrierile mele anterioare, cand aminteam o “revoluție eclezială” sau “o revoluție evanghelica”. Prin aceasta, nu vedeam o revoluție împotriva cuiva sau o “rasturnare a regulilor”, ci mai degrabă o revoluție pașnică, o revoluție a dragostei, impotriva sinelui, o revoluție în modul de a lucra, împotriva metodelor tradiționale care au fost urmate în Biserică până acum, dar care nu mai sunt potrivite pentru lumea de astăzi. Aceste metode au stabilit o ruptură în Biserică, între conducere și baza ei, astfel încât conducerea a ajuns să fie îndepărtata de poporul său și sa nu ii permita acestuia să participe la luarea deciziilor ecleziale și pastorale, în timp ce baza, impreuna cu elitele și cei pregatiti, sunt forțați să privească cu frustrare la cei de “sus” și sa aștepte să vada ce se va decide, fără a comunica cu ei, ca și cum ar fi pe altă planetă. Da, modul tradițional de a face lucrurile a rănit Biserica și ecleziologia in comuniunea lor, transformand Biserica într-o Biserică centralizata, in timp ce Biserica ar trebui să se extinda în lume. Ea a făcut din Biserica o instituție ierarhica de luare de decizii, fără consultare sau participare, desi Biserica trebuia sa fie constituita din sfere de comuniune și sa aiba un impuls de evanghelizare și mișcare. Nu se poate ca Biserica să fie Biserică, odata ce ea nu se bazează, în primul rând, pe consultare și comuniune și daca nu se adapteaza acestui spirit de evanghelizare. Abia dupa aceea ea poate produce o ierarhie de luare a deciziilor, care sa fie inspirată de Dumnezeu. Această cale a fost luată de către Papa Francisc, reprezentand o schimbare completă de direcție si, astfel, o “revoluție împotriva sinelui”, în sensul cel mai deplin. Același lucru este valabil pentru toate Bisericile de astăzi, inclusiv pentru sclipirile de speranță din cadrul Bisericii Antiohiei. Aceasta este revoluția de evanghelizare la care il invit pe iubitul nostru Patriarh Ioan X, liderul tuturor ortodocsilor din Antiohia, împreună cu Sinodul nostru Sfânt și episcopii care ne onorează, si care trebuie sa ia initiativa, acum și nu mai târziu, de indepartare a pericolelor și de restabilire a legăturii între bază și conducere și de impulsionare a Bisericii în direcția cea bună. Conferinta recenta antiohiana a fost doar un prim pas și un început bun de-a lungul acestui drum. El poate da roade, dacă știm cum să-l fertilizam rapid și sa il urmăm. Sau, ar putea cădea ca semințele care au căzut pe marginea drumului, în cazul în care nu se ridică la esența formulei inspirate de Dumnezeu, care ne cheama de la static la dinamic, prin Patriarhul Ioan și îndrăzneala sa, prin invitatia la recenta Conferinta a Unitatii Antiohiene, în ciuda tuturor situațiilor dificile cu care se confruntă regiunea și Biserica.
Este Conferinta Generala Antiohiana accidentala și inutila în viața și guvernarea Tronului Antiohiei, sau este un eveniment crucial în viața comuniunii ecleziale?
Există o zicală și formulă comună care a devenit lege în Antiohia în timpul secolului 20, care spune: “Sfântul Sinod este cea mai înaltă autoritate în Biserică”. Această formulă poate fi adevărata în Biserică și compatibila cu ecleziologia comuniunii în Biserica Ortodoxă, în cazul în care viața de comuniune progreseaza treptat, în sus, în Biserică, prin cuvânt și faptă, în sfere de comuniune, care se extind și avanseaza de la biserica locală (de la cel mai mic, la cel mai mare), pas-cu-pas, treptat și pe etape, ca ascensiunea lui Moise pe muntele sfânt, pentru a ajunge la viziunea spirituală descrisă de Sfântul Grigorie de Nyssa în Viața lui Moise. Această formulă poate fi adevărata, în cazul în care viața eclezială se bazează pe sinodalitate în sens larg, care implica participare și consultare constante și continue. În acel moment, se va produce o ierarhie a luarii de decizii, inspirata de Duhul Sfânt și exprimand experiența Bisericii în călătoria ei spre Împărăție. Nu voi intra aici în dezbateri pe marginea cuvântului “autoritate”, și dacă acest cuvânt exprimă esența Bisericii ca slujire. Mitropolitul Antonie Bloom, faimosul episcop rus din Londra, una dintre cele mai importante figuri teologice și patristice ale secolului 20, nu considera episcopul unei eparhii (sau pe preotul din parohia sa, sau pe Patriarhul Bisericii sale), drept “șef”, ci mai degrabă drept “tată”. El nu se considera “director”, ci mai degrabă “motivator”. El nu se considera ca fiind “factorul de decizie” în toate, ci mai degrabă “ultima referință” în materie critica. El nu se considera drept “titular in autoritate”, ci mai degrabă “slujitor responsabil”, care nu deține un monopol de autoritate, ci mai degrabă are un drept de veto în chestiuni critice, care în cazul în care s-au îndepărtat de la cursul Bisericii, ar pune în pericol unitatea Bisericii. Nu este, aceasta, cea mai profunda expresie ortodoxa bisericească a ceea ce se înțelege în Liturghie, atunci când spunem că episcopul “drept invata cuvântul adevărului”? El este sabia adevărului, care dinstinge între două poziții, una care este dreapta și alta care este deviata. Discutia despre autoritate ar putea cauza murmure în mintea credincioșilor, și sa ii faca să creadă că în Biserică exista: cei care dețin autoritatea și cei care nu dețin autoritatea, în timp ce noi toți, în Biserică, suntem responsabili în comuniune și participare de ridicarea ei. Când Antiohia spune că Sinodul este cea mai înaltă autoritate, aceasta nu înseamnă, în lectura mea ecleziologica, ca este singura autoritate in Biserica din Antiohia. Statutul consiliilor Tronului Antiohiei vorbește despre o ierarhie în structura de autoritate, în eparhii, și cumulativ, în Episcopia Antiohiei. Deci, conferința eparhiala și Consiliul din fiecare eparhie sunt o parte necesară in constituirea guvernarii Patriarhia Antiohiei ca întreg. Dar, unde sunt eparhiile în ceea ce privește punerea în aplicare a acestui canon? Cine mai aplica acest canon astazi? Statutul consiliilor, de asemenea, vorbeste, deși rapid și întâmplător, despre “Conferința ortodoxă Generala a Scaunului Antiohiei” si o plaseaza la nivel de necesitate (“atunci când este necesar, Patriarhul solicită o conferință ortodoxa generala a Scaunului Antiohiei.”). El nu stabilește mecanisme pentru activitatea sa sau dacă natura sa este consultativa sau într-o anumită măsură obligatorie, ci mai degrabă spune că ea aduce recomandări Sinodului. În opinia noastră, această conferință este o sferă fundamentală și esențială pentru guvernarea Bisericii din Antiohia, ca întreg și pentru viața de comuniune la nivelul de Tron, și pentru guvernarea sa, astăzi mai mult decât oricând în trecut.
Suflarea Duhului Sfânt și sinodalitatea în Biserică
Sfântul Sinod este locul în care unitatea antiohiana este evidenta. Este ultima referință pentru organele Bisericii care fac concluziile pozitive sa fie eficace și posibile în viața Bisericii din Antiohia. Astăzi, se vorbeste mult depre relația Patriarhului cu Sinodul, pe ce pozitie se afla Patriarhul fata de Sinod, și care sunt limitele pentru activitatea Patriarhului în afara cadrului sinodal etc. Apoi, suntem o biserică sinodala (conciliara), o biserică patriarhala, sau o biserică care este în același timp sinodala și patriarhala? Imaginea nu poate fi limitată în acest mod. Nu vrem blocuri în Sinod, cu sau împotriva Patriarhului, cu sau împotriva acestui mitropolit, sau blocuri de mitropoliți care sa susțina linia unui mitropolit. Sinodul nu este un loc al concurenței, ci al complementaritatii. Acesta nu este un loc pentru pozitionare – poziționarea blocurilor sinodale, unul împotriva altuia – ci locul armoniei. Acesta este locul în care se trag concluziile bisericești pozitive, cu inspirația Duhului Sfânt. Suflarea Duhului Sfânt în Biserica Ortodoxă nu este un proces instantaneu sau automat, care se întâmplă pur și simplu, prin chemarea Duhului Sfânt. Oamenii nu pot forța prezența Duhului Sfânt și Duhul Sfânt nu se supune inevitabil cererilor noastre și rugăciunilor imploratoare pentru prezența Lui. Duhul Sfânt nu sufla, daca aceasta suflare nu se traduce ca un har care edifică Biserica și sprijină eforturile sale in a-și perfecționa structura, aici și acum. Suflarea Duhului Sfânt nu se limitează la un singur loc (locul de întâlnire a Sinodului), sau la o singură dată (în momentul de intalnire a Sinodului). Mai degrabă, acesta este un proces constant de neobosita insotire și conștiința și care nu încetează. Este un proces cumulativ, de jos în sus, în care harurile dezvolta și consolideaza, în măsura în care poporul lui Dumnezeu și conducerea lor interacționeaza cu aceste haruri, pozitiv sau negativ. În măsura în care solul este pregătit, harul crește, se dezvoltă și dă roade în sinod. În cazul în care solul nu este pregătit în trupul Bisericii, atunci harul cade pe marginea drumului și pe un teren care nu este fertil pentru Biserică. Singurul lucru care ajunge la Sinod este divizarea lumeasca, omul luand deciziile, care la acel moment nu pot fi nimic mai mult decât o expresie a preocupărilor lumești contradictorii, nicidecum rezultatul inspirat de Dumnezeu. Actiunea de suflare continuă a Duhului Sfânt în Biserică este, prin urmare, înainte, în timpul și după ședința Sfântului Sinod, ca parte a parcursului Bisericii. Aceasta suflare nu se oprește. Fructele sale sunt multe și numeroase, atunci când Biserica trăieste într-o stare eclezială care permite sinergii între toate sferele Bisericii, de la baza la varf, incluzand toate darurile care se găsesc în ele. Procesul de producere a concluziilor pozitive inspirate de Duhul Sfânt este un proces neîncetat, continuu, sistematic în toate sferele Bisericii, nascand succesiv idei, recomandări, studii și experiențe de jos în sus, care sunt analizate, studiate, prinzand formă și curatandu-se înainte de a ajunge la Sinod, ca aluatul frământat cu experiențele locale ale Bisericii. Liderii și înțelepții Bisericii noastre – care sunt episcopii – atunci vor studia acestea conform experientei lor, înțelepciunii, cunoașterii și prudenței. Ei corecteaza ceea ce impune corectare, lauda ceea ce trebuie să fie lăudat, și anunță hotararea inspirata de Duhul Sfânt. Aceasta cale ascendenta, care seamănă cu ascensiunea lui Moise pe munte, este calea corectă a Bisericii. Aceasta permite dospirea ascensiunii spre viziunea spirituală. Acesta este un proces de creștere, nu un proces de a anunțare de mai sus. Această cale nu se rezuma doar la o problemă, ci mai degrabă include totul – inclusiv alegerea episcopilor in Sinod, astfel încât poporul lui Dumnezeu sa poata avea un cuvânt în alegerea păstorilor lor. Aceasta este problema. Alegerea nu este doar problema Sinodului. Problema care a fost ridicată, astăzi, la conștiința Bisericii Antiohiei, este: vom continua de-a lungul modului tradițional de fragmentare a vieții de comuniune în Biserică, facilitam suflarea Duhului Sfânt în Sinod sau o împiedicăm?
Reforma sau reînnoire? Logica de centralizare, logica de rețea sau ambele? Provocările guvernării Bisericii în lumea de astăzi.
Problema în Biserica de astăzi nu este reforma sau reînnoirea. Eu cred în ideea de reînnoire, în locul ideii de reformă, în Biserică. Reînnoirea nu începe de la o baza de reformare a ceea ce este corupt sau de schimbare a ceea ce trebuie schimbat. Mai degrabă, incepe de la ideea de reînnoire din interior. Aceasta inseamna, stabilirea unei formule de discuție și de mobilizare între actorii tradiționalisti (cei care rezista pe baza a ceea ce știu sau nu știu despre reînnoire) și actorii non-tradiționalisti, care lucrează pentru reînnoire cu răbdare și statornicie, fără “combaterea” actorilor traditionalisti, ci mai degrabă invers, lucreaza pentru a forma legături de încredere și de cooperare cu acestia, în scopul obținerii de rezultate. Prima cale, aceea a confruntarii intre schimbare și reformă, duce rapid la ruperea puntilor și apoi la un impas, în timp ce modul de reînnoire care necesită construirea unor punti de încredere și cooperare, în care sa existe o relatie ofera-primire, poate lua timp, dar poate aduce, totodata, rezultate, deoarece nu respinge alți actori, ci mai degrabă încearcă să se apropie de ei și sa construiasca o apropiere între elemente separate. În Biserică, doar a doua cale este aproapiata de formula Evangheliei, care nu caută moartea păcătosului, ci mai degrabă să-l salveze și sa inlature păcatul. Problema pusă în toate Bisericile de astăzi, inclusiv in Biserica Antiohiei, este problema reînnoirii și modernizarii guvernarii Bisericii, astfel că este necesara o ecleziologie de comuniune in lumea de astăzi, incat să nu ne găsim într-o postura de continua deconectare. Modelul catolic de guvernare a Bisericii se bazează pe ideea unei piramide și pe centralizarea absolută a conducerii în jurul Papei, în timp ce Biserica Ortodoxă a fost in mod istoric bazata pe sfere sinodale și pe ideea de patriarh ca primul între egali. Primul model a dus la o fundătură, în monopolizarea a toate în mâinile Papei. Aceasta a dus chiar la abatere ecleziologică, în îndepărtarea episcopului Romei de structura normală a Bisericii și de Conciliul Vaticanului, oferindu-i infailibilitate. Aici, Papa Francisc asteapta o întoarcere la rădăcinile sinodale și o lărgire a cadrului de consultare în procesul luarii deciziilor. Pe de altă parte, Biserica Ortodoxă, a cărei tradiție se bazează pe sinodalitate, tradiția corect ecleziologica, s-a confruntat cu o problemă care, în lumea globalizată de azi a devenit evidenta: o problemă în gestionarea acestei sinodalitati, în structura și în ierarhia luarii deciziilor. A mai existat, de asemenea, o deviere spre o formă nominala conciliara de guvernare, care, de fapt, a avut tendinte spre o formă sau alta a Caesaro-papismului, prin eforturile patriarhilor de “a produce majorități loiale în sinoadele sfinte, care sa-i ajute să pună în aplicare politicile lor, iar selectia episcopilor sa se faca pe aceasta baza”. Modelul catolic a ajuns la un punct mort, dar la fel risca si modelul ortodox, în general. A continua și astăzi cu o centralizare absolută (ca în Catolicism, prin infailibilitate și instituția Vaticanului) sau relativa (ca în Ortodoxie, și cu Patriarhul unui sinod cu acelasi spirit cu el, care nu naste opoziție), în zilele noastre, bazate pe ideea rețelei mondiale, este un motiv de crize grave in sanul Bisericii. Cu Papa Francisc, astăzi, Biserica Catolică lucreaza pentru a scăpa de această formulă vinovata de criză.
Astăzi, trebuie să existe o formă nouă de guvernare, bazata pe principiul sinodalității și pe principiul ierarhic de luare a deciziilor și de punere a lor în aplicare. Sfântul Sinod al Antiohiei trebuie să-si dezvolte activitatea și să propună aceste corectii, astfel încât să putem scoate Biserica din contradicțiile sterile care o fac sa fie letargica și incapabila să se miște astfel incat sa satisfaca modernitatea lumii de azi. În ceea ce privește rolul Patriarhului, este foarte important in aceasta ecuatie, mai ales într-o lume care cere imaginea unui lider. Sinodul trebuie să aibă un nou mecanism de acțiune. Confruntându-se cu schimbări enorme și rapide, Sfântul Sinod al Antiohiei, nu poate continua să organizeze doar două întâlniri pe an. Acesta trebuie să ia în considerare organizarea unui sinod mai mic, care se întrunește în mod regulat sau lunar, și un sinod extins. Sinodul extins poate fi de acord asupra listei de probleme de care Patriarhul a luat act prin intermediul unui sinod mai mic. (…) Ceea ce ii ofera garantii Bisericii, împotriva oricarei abateri de conducere spre metodele papale sau autoritare, se află în structurarea corespunzătoare a Bisericii ca instituție și în punerea în aplicare a ecleziologiei de comuniune la fiecare nivel al Bisericii. Participarea tuturor în consultare și in procesul luarii de decizii, transparența și responsabilitatea asigura că aceasta nu se va abate spre autoritarism sau papism.
(…)
Astfel, avem nevoie sa trecem de la ideea de conferința efemera, la o stare de “conferinta constanta”, printr-un mecanism de monitorizare care să pună bazele, în cuvânt și faptă, cu toate transparența și premeditarea necesare, pentru un stat participativ și o colaborare de dialog deschis între conducere și baza.
În cele din urmă, câteva propuneri:
1 Numirea unui secretar general permanent pentru Conferința Generală Antiohiana (Biserica Mamă și diaspora), pentru a urmări activitatea și efortul colectiv care au fost făcute în cadrul conferinței și a determina roadele aduse pe numeroase fronturi.
2 Crearea unui site web special pentru Conferința Antiohiana, pentru interacțiune și comunicare. Toate contribuțiile care au fost prezentate în cadrul conferinței ar trebui să fie postate pe el. Ar trebui să existe un forum electronic pentru extinderea contribuțiilor și o invitație a tuturor, pentru a extinde site-ul cu recomandări și contribuții.
3 Un organ cosnultativ extins care să fie numit de Biserica din Antiohia, ale cărui responsabilități sa fie:
– un inventar total și complet al reînnoirii în Biserica din Antiohia de astăzi, pe baza recomandărilor prezentate de către cei care au participat la recenta conferinta, cu posibilitatea extinderii sferelor de consultare a unor noi actori care nu au participat la conferința, dar pe care comisia i-ar putea asculta
– alcatuirea unei metodologii științifică și bisericesti pentru urmărirea punerii în aplicare a unui plan cuprinzător de reînnoire, cu acordul Patriarhului și Sfântul Sinod.
4 În chestiunile sensibile, cum ar fi schimbările sociale, familia și afacerile publice, trebuie să se folosească ideea unui “sinod special”, care sa studieze aceste aspecte, profund, în toate aspectele lor, alături de specialiști și de toți cei interesați. S-ar putea începe prin formarea de comisii specializate pe aceste chestiuni, astfel încât să înceapă să lucreze pe ele, înainte de lansarea acestor sinoade speciale.
Cine este Carol Saba…
Avocat
1985: Master in drept privat, St Joseph University, Beirut
1987: Master in Științe Politice și Relații Internaționale, Universitatea Sfântul Iosif, Beirut
1989: Masters Sociologie Politică, St Joseph University, Beirut
– Participant in diverse comisii de piață (grupuri de reflecție cu privire la drept bancar, finanțe islamice, Cercle des Banques Etrangères en France etc)
– Purtător de cuvânt și director de comunicare al Adunării Episcopilor Ortodocși din Franța, membru al organizației franceze reprezentând 6 lideri religioși principali din Franța (Conferința Responsabililor Cultelor din France)
– participant la Comitetul științific al “College des Bernardins” în Paris
– conferentiar în diverse seminarii, training-uri dedicate, publicații în domeniul dreptului bancar, finanțe internaționale, proiectare și finanțare in comerț, utilizarea de securitati și garanții în contextul financiar internațional, studii de risc, comunicare, geopolitică și geostrategică, problemele ale Orientului Mijlociu etc.
