Ierarhii BOR luati in colimator de presa, pentru “cinstirea” unor politicieni

De ce sa stea oficialitatile in fata, in Biserica? Este corect ca Biserica sa ii cinsteasca pe politicieni? Vorbim despre un amestec intre Biserica si politica?

Un articol de: KSLCatalin

In ultimul timp, in presa laica din Romania, am observat o serie de articole care fac referire – conform (chiar) spuselor jurnalistilor care le semneaza – la legatura dintre politica si Biserica. Fie ca vine vorba despre prezenta unor politicieni la slujbele vreunei bisericute ortodoxe din Romania, fie ca apar unele ocazii in care Biserica acorda insemne de cinstire unor oameni din conducerea tarii sau din diferite partide, aflati in conducerea locala, pentru recunoasterea unor merite, jurnalistii traduc totul si acuza un amestec al politicii in Biserica, sau o “intinare” a Bisericii, cu politicul. Cert este ca, asa ar putea parea totul, la o prima vedere. Cu toate acestea, nu pot sa nu observ cum presa laica a ajuns sa caute, in fiecare om… o oficialitate. Totul tine de “catalogarea” persoanei in cauza. O aceeasi persoana poate fi, intr-adevar, si membru al unui partid, dar si simplu credincios ortodox sau, spre exemplu, medic. Ea poate ajuta Biserica de pe oricare dintre aceste pozitii, dar pana la urma totul se va reduce la credinta proprie a acesteia. Cum aceasta varianta nu convine presei laice, jurnalistii declarandu-si ateismul de cele mai multe ori in mod public, atunci totul se transforma intr-o simpla “alergatura nesatula dupa voturi”. Totusi, suntem o natie majoritar ortodoxa… Sa induci de fiecare data, cititorului, ideea ca o oficialitate este prezenta in biserica, doar pentru strangere de voturi, sa negi credinta sincera a acesteia, din start, reprezinta in mod evident o manipulare sau o judecata influentata de propria necredinta. Iar aceasta manipulare nu se opreste aici. Veti vedea intrebari retorice, postate in cele mai multe dintre articolele laice in care este luata in discutie o astfel de problema: “De ce politicienii trebuie sa stea in fata in Biserica”?; “De ce Biserica ii “premiaza” pe oficiali, si nu pe cei pe care acestia ii reprezinta?” etc. Aceste intrebari nu au decat rol de “asmutire”, fiind, cum spuneam, retorice.

In fata acestor intrebari, bineinteles, atat persoana oficiala in cauza, dar mai ales Biserica, incep sa se simta agresate. De aici, porneste intotdeauna un show, spre deliciul tuturor celor amatori… si sunt multi.

Ciudat este, insa, ca de ambele parti, nu reusim sa observam decat o formulare imediata de… “scuze”. De multe ori, unele mai nervoase decat altele. Chiar si clericii Bisericii au ajuns sa formuleze “scuze” pe un ton din ce in ce mai dur, imprumutand din spiritul jurnalismului laic, renuntand la multe dintre virtutile pe care de cele mai multe ori le propovaduiesc si riscand astfel sa “joace” pe un teren strain, pe care este clar cine va invinge. Ma mir, intotdeauna, ca se recurge la asta, in loc sa se explice clar faptul ca Biserica, fiind crestina, are cuprinsa, intre valorile proprii, cinstirea mai marelui, fie el pe scara ierarhica interna, in cadrul Bisericii, fie la nivel cetatenesc. De asemenea, multumirea pentru un ajutor primit, amintirea si multumirea unei fapte bune sunt si ele firesti, indiferent din partea cui vine fapta buna.

Ce nu stiu jurnalistii laici, este ca, in Epistola către Romani, Sfântul Apostol Pavel, in capitolul 13, ii invata deja pe oameni cum sa isi cinsteasca autoritatile: “De aceea este nevoie să vă supuneţi, nu numai pentru mânie, ci şi pentru conştiinţă”? (Romani 13:5), nu din teama de pedeapsă, ci din iubire, la fel ca fiii, părinților lor – așa a spus sfântul, cand s-a referit la atitudinea fata de autorități. Mi-a amintit asta un articol recent, care facea trimitere la Sfantul Inochentie, Episcop de Penza. Acolo, Episcopul Inochentie avertiza ca “multe lucruri nedrepte se intampla, dar aceasta sta, totusi, in puterea lui Dumnezeu; Dumnezeu Însuși ii pedepsește pe oameni. Dumnezeu se afla in inimile conducătorilor care domnesc peste noi… Ce este ascultarea noastră? Adevărata umilință”.

Asa incat, cinstirea celor de la putere implica o serie de virtuti, nu foarte la indemana presei laice, dezinteresate de profunzimea Credintei Ortodoxe. Deci, Biserica nu are cum sa nu cinsteasca oficialitatile. Acum, daca oficialitatile incearca sa abuzeze de asta, in alte scopuri decat cele crestine, atunci vina le revine doar acestora. Nu poti sti niciodata, nici daca un crestin obisnuit, de rand, nu vine cu vreun interes mai putin crestin in biserica, sau daca nu se lauda ca este credincios doar pentru ca toti colegii lui de serviciu sa aiba incredere mai mare in el, spre exemplu, cand le cere bani imprumut. Asta depinde de fiecare om.

Se mai pune, insa, intrebarea daca este corect ca Biserica sa atribuie merite oficialitatilor si nu comunitatii pe care acestea le reprezinta. Stim cu totii ca un primar nu da bani de la el, ci din punga contribuabililor, atunci cand ajuta o biserica. Intr-adevar, dar acesta este si cazul preotului. Nici preotul nu construieste din buzunarul propriu o biserica, sau nu o renoveaza, dar tot preotul este onorat prin merite deosebite de catre arhierei. Aici totul depinde, iar, de persoana respectiva. Cel premiat este cel care trebuie sa recunoasca faptul ca rezultatul nu i se datoreaza doar lui, ci si celorlalti care i-au fost aproape. Dar, sa nu uitam ca, atunci cand echipa nationala de fotbal a Romaniei, spre exemplu, a castigat Cupa, aceeasi presa laica spunea: “Romania a castigat cupa!”. Deci, cupa va fi tinuta in mainile capitanului echipei, dar se subintelege ca ea este atribuita intregii echipe si chiar si supoterilor din tribune, fanilor. Iar presa spune, prin titluri, mai mult: chiar intregii tari; “Romania a castigat cupa!”. Asa este si aici. Multi preoti si multe oficialitati sunt onorati cu premii, dar doar unii, intr-adevar stiu sa le multumeasca si celorlalti, prin care, de fapt, s-a savarsit lucrarea. Asta depinde, insa, de fiecare dintre ei. Biserica trebuie sa multumeasca; ea isi face datoria fireasca. Este nevoie de cate un lider, un reprezentant, si de regula el este cel care gestioneaza lucrarea, un soi de administrator, stim cu totii. Acesta este si cazul preotului, acesta este si cazul unei oficialitati, a unui primar etc. Problema este la noi: sa ne dezobisnuim sa judecam omul. Oficialul, ca si preotul, intr-adevar, s-a folosit de banii contribuabililor, si de ai credinciosilor, dar ei au administrat, si in mainile lor a stat lucrarea. Ei sunt liderii, reprezentanti ai celorlalti. S-au folosit, nu de banii lor, dar… s-au preocupat si, mai ales… au avut vointa.

“1. Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite.

2. Pentru aceea, cel ce se împotriveşte stăpânirii se împotriveşte rânduielii lui Dumnezeu. Iar cel ce se împotrivesc îşi vor lua osândă.

3. Căci dregătorii nu sunt frică pentru fapta bună, ci pentru cea rea. Voieşti, deci, să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele şi vei avea laudă de la ea.

4. Căci ea este slujitoare a lui Dumnezeu spre binele tău. Iar dacă faci rău, teme-te; căci nu în zadar poartă sabia; pentru că ea este slujitoare a lui Dumnezeu şi răzbunătoare a mâniei Lui, asupra celui ce săvârşeşte răul.

5. De aceea este nevoie să vă supuneţi, nu numai pentru mânie, ci şi pentru conştiinţă.

6. Că pentru aceasta plătiţi şi dări. Căci (dregătorii) sunt slujitorii lui Dumnezeu, stăruind în această slujire neîncetat.

7. Daţi deci tuturor cele ce sunteţi datori: celui cu darea, darea; celui cu vama, vamă; celui cu teama, teamă; celui cu cinstea, cinste.

8. Nimănui cu nimic nu fiţi datori, decât cu iubirea unuia faţă de altul; că cel care iubeşte pe aproapele a împlinit legea”. Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel (13)

AUTOR: KSLCatalin