Autor poezie: Carmen-Ana Ion
Liturghie
Toacă! Și sunetul cerul străpunge!
Despică, răzbate, ritmat se răsfrânge.
Când lemnul – pe lemn îl transformă în ropot,
În urma lui sună un dangăt de clopot.
Iar flacăra tremură, înfiorată,
Când se desprinde din ceara curată
Și untul-de-lemn se transformă-n lumină,
Plăpând licărind în candela plină.
Tămâia se mistuie-ncet, fumegând,
Învăluie totul, parfum răsfrângând.
La strană, un murmur de glasuri se-adună,
Genunchii se pleacă, mâini se-mpreună,
Părintele iese. Și-ntreaga făptură
Primește Cuvântul din Sfânta Scriptură.
Se leapădă grija, și gândul din lume,
Să poată sta cugetul în rugăciune
Și se înconjoară, cu gesturi smerite,
Cu Sfintele Daruri acoperite.
Iar Crezul adună și Cer și Pământ
Și sufletul spune umil: “Vreau Duh Sfânt!”,
Să se pogoare, ca să sfințească
Simbolica hrană pur omenească.
Iar dinspre Altar, răzbate acel
Mic clinchet discret, de clopoțel.
Și pâinea e Trupul ce-n Taină se frânge,
Și vinul dulceag se transformă în Sânge,
Dar ochii văd numai ce pot înțelege,
Ce mintea și cugetul pot să dezlege.
Apoi, cu credință, ca să-ntregească,
Se spune în cor Rugăciunea Domnească.
Sorbim Vinul dulce și Pâinea – și-alene
Iertarea din Cruce ne curge prin vene.
© O poezie de: Carmen-Ana Ion – 14 octombrie 2014
