Publicat pe 06.01.2009

Boboteaza la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Caransebeş

Ca în fiecare an, potrivit obiceiului creştinesc şi strămoşesc, credincioşii ortodocşi prăznuiesc în ziua de 6 ianuarie praznicul Bobotezei sau Botezul Domnului.

 

 

La acest praznic împărătesc Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului a slujit Sf. Liturghie la catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Caransebeş, unde de asemenea a săvârşit slujba de sfinţire a apei, împărtăşind deopotrivă credincioşilor prezenţi cuvântul de învăţătură.

 

Ierarhul a evocat simbolul botezului în Iordan a Sf. Ioan Botezătorul, care nu numai că a pregătit calea Domnului, potrivit profeţiei, ci a şi marcat-o prin prin punerea începutului activităţii Mântuitorului Hristos, imediat după Botezul din apa Iordanului, dar mai ales botezul în Duh şi adevăr prin apă sfinţită pe care fiecare dintre noi l-am primit din pruncie, botez pe care suntem datori să-l păstrăm mereu curat şi neîntinat prin comuniune Euharistică şi prin rugăciune neîncetată către Dumnezeu.

 

Şi în acest an bunii credincioşi au participat la dumnezeiasca Liturghie şi la slujba de sfinţire a apei celei mari, care s-a săvârşit la izvorul din apropierea catedralei episcopale. Potrivit obiceiului local, această zi este ultima în care preoţii sfinţesc casele credincioşilor cu prilejul Bobotezei.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.