In post, am strans zeci de tone de alimente, haine si produse de igiena. Alaturi de peste 60.000 RON, au ajuns la sinistratii din Oltenia (foto)

Episcopia Sloboziei și Călărașilor, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop VINCENŢIU, prin Sectorul Social – Misionar – coordonator al activităţilor social-filantropice din Eparhie, a organizat în cadrul parohiilor și mănăstirilor o colectă constând în produse neperisabile (ulei, zahăr, făină, orez, conserve), apă plată și minerală, produse de igienă, pături, cereale și bani.

Acțiunea s-a desfășurat în perioada postului Adormirii Maicii Domnului (1-14 august 2014) și a avut drept scop ajutorarea persoanelor sinistrate din județele Gorj, Vâlcea, Argeș și Teleorman.

Conform rapoartelor înaintate de către Birourile de asistență socială din cadrul protopopiatelor, au fost colectate 46.220 kg de alimente și produse alimentare, 47.756 kg de cereale, 36.073 kg de haine, pături, produse de igienă și suma de 62.401 lei, la nivelul fiecărui protopopiat fiind următoarea:

Slobozia – 4.394 kg de alimente și produse alimentare, 1.010 kg de cereale, 3.187 kg de haine, pături, produse de igienă și 17.203 lei;

Călărași – 12.314 kg de alimente și produse alimentare, 450 kg de cereale, 6.264 kg de haine, pături și produse de igienă;

Urziceni – 10.721 kg de alimente și produse alimentare, 5.411 kg de cereale, 6.600 kg de haine, pături și produse de igienă;

Fetești – 2.547 kg de alimente și produse alimentare, 170 kg de cereale, 4.033 kg de haine, pături, produse de igienă și 11.084 lei;

Oltenița – 9.087 kg de alimente și produse alimentare, 40.000 kg de cereale, 11.698 kg de haine, pături, produse de igienă și 34.114 lei;

Lehliu – 7.157 kg de alimente și produse alimentare, 715 kg de cereale, 4.291 kg de haine, pături și produse de igienă.

Produsele și banii colectați în cadrul campaniei Solidari cu familiile sinistrate din Oltenia! au fost oferite sinistraților din cele trei eparhii afectate de inundații.

Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, mulțumește tuturor preoților, credincioșilor și actorilor sociali locali care s-au implicat în această campanie și au dat dovadă de dragoste creștină față de aproapele aflat în suferință.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.