În lucrările de construcție efectuate la sud de orașul israelian Beit Shemesh, arheologii au descoperit recent o mănăstire mare, datând din perioada bizantină, conform unui articol din Jerusalem Post, tradus din limba engleza de Redactia Stiri a Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe.
Potrivit unei declarații comune, emise de co-directorii de excavare – Irene Zilberbod și Tehila Libman – un studiu arheologic, efectuat de-a lungul dealurilor aflate la sud de Beit Shemesh, a scos la lumina aceasta manastire.
“Mai multe rezervoare, o deschidere a unei peșteri și vârfurile mai multor ziduri au iesit la suprafața, devenind vizibile”, au declarat arheologii.
“Aceste indicii au condus la efectuarea unor săpături arheologice extinse, demonstrand o viata prospera, datând din perioada bizantină, anterior necunoscuta”.
Zilberbod și Libman au declarat ca intreg campusul este înconjurat de un zid exterior și este împărțit, în interior, în două regiuni, incluzand o zonă industrială și o zona de activitate și rezidențială.
In plus, o “presă neobișnuit de mare, într-o stare rară de conservare, care era folosită pentru a produce ulei de măsline, se afla în zona industrială, precum și un teasc mare, construit din două etaje de călcare a strugurilor, din care mustul curgea intr-o cuvă mare de colectare”.
În ciuda faptului ca nu au găsit nicio biserică sau inscripție de vreun fel, care sa indice cultul religios, co-directorii de excavare au declarat că încă mai cred ca sit-ul servea drept mănăstire.
“Este adevărat că nu am găsit nicio biserică pe sit… sau vreo altă dovadă a unui cult religios; cu toate acestea, construcția impresionantă, datând din perioada bizantină, cu etaje magnific mozaicate, ferestre și acoperiș cu țiglă, precum și instalațiile agricole-industriale din interiorul locuinței, sunt toate cunoscute de noi ca facand parte din mănăstirile contemporane”, au spus acestia. Pe baza acestui criteriu, arheologii au remarcat ca este posibil să se reconstituie un scenariu în care călugării locuiau într-o mănăstire pe care au infiintat-o, își câștigau existența din instalații agricole și locuiau în aceste incaperi, desfășurand activități religioase.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
