“Incepand din ziua de 29 septembrie 2014, in Catedrala din Urziceni vor fi oficiate 40 de Sfinte Liturghii în cinstea Sfântului Nectarie vindecătorul de boli, spre slava lui Dumnezeu”, se arata intr-un anunt semnat in ultimele ore de reprezentantii Protopopiatului Urziceni.
Conform anuntului, slujbele vor începe zilnic la ora 8.00, cu Sfânta Liturghie, urmată apoi de Acatistul Sfântului Nectarie, si se vor incheia in ziua speciala de cinstire a Sfantului Nectarie, pe 9 noiembrie.
În anul 2013 Catedrala din Urziceni a primit în dar o părticică din sfintele moaște ale Sfântului Nectarie, adusă din Grecia (Eghina) – vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe. Aceasta se găsește spre închinare în biserică – reaminteste anuntul Protopopiatului, aflat in prezent sub conducerea Preot Bogdan-Ionuţ Stancu, slujitor al Catedralei din Urziceni.