Schitul Darvari (Bucuresti): Procesiune cu moaştele Cuvioşilor părinţi ucişi în Sinai şi Rait
Miercuri 14 ianuarie Biserica pomeneşte pe cuvioşii părinţi ucişi în Sinai şi Rait. O părticică din sfintele lor moaşte se află la Schitul Darvari din Bucureşti şi vor fi cinstite în mod special.
Marti 13 ianuarie începând cu h 17,00 se va săvârşi slujba vecerniei şi litiei, apoi sfintele moaşte vor fi scoase în procesiune şi aşezate spre închinarea credincioşilor în biserica schitului.
Miercuri dimineaţa începând cu h 9,00 se va săvârşi dumnezeiasca Liturghie.
Credincioşii care în aceste două zile vor trece pragul Schitului Darvari, se vor putea închina sfintelor moaşte a Cuvioşilor părinţi ucişi în Sinai şi Rait şi vor primi binecuvântarea lui Dumnezeu.
Pentru amanunte, intrati pe siteul Schitului Darvari, dand click pe acest banner:
