Publicat pe 25.08.2014

PS Parinte Vincentiu a slujit in parohia Garbovi I – Ialomita (foto)

Duminică, 24 august 2014, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a săvârşit Sfânta Liturghie la parohia Gârbovi I cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, din Protopopiatul Urziceni.

 

Sub protia Preasfinţiei Sale, au slujit preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, vicar eparhial, preacucernicii părinți consilieri Daniel Enaşcu, Florin Ionescu și Nicușor Silviu Dascălu, preacucernicul părinte protopop Ionuţ Bogdan Stancu şi un sobor de preoţi şi diaconi.

 

La momentul predicii, Preasfinția Sa a vorbit despre pericopa evanghelică a datornicului nemilostiv, despre iertarea frățească pe care trebuie să o cultivăm, conștienți fiind cât de mult ne iartă nouă Preamilostivul Dumnezeu.

 

Cu această ocazie, Preasfinția Sa a hirotesit întru iconom-stavrofor pe preacucernicul preot Ionel Daniel Oancea, de la parohia „Sfânta Treime” Urziceni.

 

După Sfânta Liturghie, Întâistătătorul Eparhiei noastre a săvârșit Taina Sfântului Botez, în cadrul căreia a fost creștinat Paraschev Ștefan.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.