publicat în: Arhivă

Zilnic, suntem marcati de stiri rele si tulburatoare. Cum trebuie sa reactionam la ele?

Daca sunteti ca mine, atunci sunteți de multe ori destul de usor distrasi de la ceea ce este cu adevărat important în viață. Este atât de ușor să ajungem sa ne facem griji, în mod obsesiv, vizavi de problemele aflate dincolo de controlul nostru și sa ne pierdem atenția asupra fanteziilor legate de ceea ce ne pregateste viitorul… Cu toate stirile proaste si rele din lumea de astăzi și cu propriile noastre lupte personale, ne putem confrunta cu ispite puternice, care sa ne umple mintea cu temeri. Facand asta, ajungem sa ne scufundam într-un abis adânc, la fel ca Sfântul Apostol Petru, din Evanghelie.

Traducere si adaptare dupa Pr. Philip LeMasters, pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, de: KSLCatalin

În timp ce mergea pe apă cu Iisus Hristos, Sfântul Petru s-a lasat distras de vântul periculos și de valurile unei mari furtunoase. În loc sa isi concentreze atenția si increderea spre Domnul, Care i-a permis în mod miraculos să meargă pe apă, Sfântul Petru ajunge sa se indoiasca in primul rand si sa isi umple mintea. Asa incat, a început să se duca la fund, pana la a fi inghitit de marea turbulenta care il speriase atat de mult; dar, atunci când a strigat, în teroare, dupa ajutor, Domnul a ajuns la Sfântul Petru și l-a salvat de la înec.

Istoria devine cu atât mai profunda, daca este sa ne amintim că Sfântul Petru tocmai ii ceruse lui Hristos să îl lase să meargă pe apă. Sfântul Petru, de fapt, L-a testat: “Doamne, dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe apă”. Cum s-a intamplat de mai multe ori, acest apostol a vorbit înainte de a crede. Însa, de fapt, el a fost cel testat, verificat daca avea sau nu avea credinta; și el a căzut imediat.

Putem înțelege cu totii situatia Sfantului Petru, pentru ca noi toți am fost ca el la un moment dat sau altul; am putea fi ca el chiar si in acest moment. Cu mândrie, ne place să credem că avem destula credință și chiar ne punem în situații în care știm că vom fi testati, dar apoi temerile noastre, patimile și punctele slabe ne coplesesc. Când se întâmplă acest lucru, devenim mai atenti asupra pericolelor care ne amenință, decat sa fim atenti la Domnul Care ne-a dat viață, în primul rând, și Care continua să ne permită să umblam in credință chiar și prin cele mai dificile provocări pe care lumea ni le prezintă. Iar cand patim asta, ne scufundam ca o piatră aruncată în mare sau ca cineva care a sarit de pe o cladire inalta.

Sfântul Apostol Pavel le scria corintenilor, ca adevărata temelie în viață este Fiul lui Dumnezeu. Întreaga noastră viață este cladita pe El, Cel prin Care s-au făcut toate lucrurile, Cel care a devenit al doilea Adam, Care sa vindece omenirea noastră corupta, Cel Care a învins moartea prin Invierea Sa cea de-a treia zi, Cel Care ne-a adus viața veșnică a Sfintei Treimi.

Când ne întoarcem de la El, ne indepartam de adevăratul om după chipul și asemănarea Lui. De aceea, Sfântul Petru începuse sa se duca la fundul apei, pentru ca a acordat mai multa atentie temerilor sale, decât încrederii in Domnul. Și, de aceea, tot experimentam slăbiciunea sclaviei păcatelor noastre obișnuite, a patimilor pe care le cunoaștem prea bine. Am putea crede, in inimile noastre, că Hristos este Mântuitorul, dar credința noastră isi arată propria slăbiciune atunci când ne confruntăm cu o provocare dificilă, când valurile par atât de mari și vânturile par atât de puternice; iar apoi ne simțim ca cineva care, brusc, își dă seama că încearcă să meargă pe apă în mijlocul unei furtuni. Frica, panica, anxietatea vor părea, atunci, mai reale pentru noi, decât credința, speranța și iubirea.

Întrebarea cheie, cu toate acestea, este ce ne facem atunci? Pentru ca avem libertate, noi lucram impreuna cu Dumnezeu și El nu ne forțează să Il iubim și să-L slujim. Putem ramane in ispitele noastre și le putem permite vieților noastre să fie controlate de dorințele noastre egoiste și de temeri. Din mândrie, trăim ca și cum pur și simplu ne-am da seama si singuri cum să facem față mai bine celor ce se pot intampla. Asta poate suna nobil, dar este o cale care duce doar la sclavia păcatului la fel de sigur cum încercarea de a merge pe apa prin puterea noastră ne-ar duce doar la înec. În ciuda eforturilor noastre, nu putem cuceri păcatul și moartea, prin noi înșine.

Din fericire, Sfântul Petru si-a venit în fire in ce priveste situația lui și a strigat, probabil, din adancul plamanilor sai: “Doamne, scapă-mă!”. Strigand dupa ajutor, catre Hristos, Sfântul Petru a demonstrat că avea un anumit nivel de credință, dar nu calitatea credinței sale a fost si cea care l-a salvat. A fost mila lui Dumnezeu. Asemenea lui, noi toți avem nevoie constantă de mila lui Iisus Hristos. De aceea, noi cântăm “Doamne, miluieste!”, de atâtea ori în slujbele noastre. Acesta este motivul pentru care rugăciunea lui Iisus, “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, păcătosul!”, se află în centrul viziunii spirituale. Ne concentrăm pe mila Domnului, atât de mult, pentru că, la fel ca Sfântul Petru, știm că suntem bolnavi și slabi, în mod constant tentati să ne îndreptăm atenția și încrederea noastră în altă parte, mai ales catre noi.

Indiferent de ce fel de probleme personale exista și indiferent de problemele cu care se confruntă lumea, nimeni nu trebuie să fie distras de la o încredere smerită în mila Domnului. Amintiți-vă că El a îndurat și a cucerit chiar moartea și locuința morții, pentru mântuirea noastră. El a ajuns la aceeași lume coruptă și înfricoșătoare în care trăim, cu oameni răi care încercau să-L omoare, chiar ca prunc. El nu este străin nici de problemele noastre.

Deci, în loc sa fim paralizati de frică și de griji, trebuie să facem apel la Hristos, cu speranță si încredere indiferent de ce se intampla, păstrând atenția noastră concentrata pe El. Trebuie să avem in grija noastră, în fiecare zi, sporirea credinței smerite. Cand stam în fața icoanelor noastre de acasa, in rugăciunile zilnice, ar trebui să cerem mila lui Dumnezeu pentru cei dragi, pentru cei care suferă în întreaga lume și pentru noi înșine, indiferent de modul in care reusim sa ne confruntam cu problemele zilnice. Ori de câte ori suntem tentați de cuvinte păcătoase, de fapte sau gânduri de orice fel, ar trebui să cerem ajutor de la Domnul, fie în tăcere, fie cu glas tare. Și, putem face multe lucruri în rutina de zi cu zi, rostind în același timp rugăciuni scurte, cum ar fi rugăciunea lui Iisus, din inimile noastre.

Desigur, este nevoie de efort pentru a păzi gândurile noastre și a ne ruga cu umilință, atunci când suntem ispitiți. Cât de ușor ne vine in acel moment, pur și simplu, sa primim mânia, mândria, poftele, frica, disperarea și ura, decat sa le respingem. Acesta este, cu siguranță, motivul pentru care Evanghelia se refera la noi ca la niste împreună lucrători cu Dumnezeu, pentru că trebuie să exercitam un efort in a face voia lui Dumnezeu. Și, nu, nu vom face acest lucru perfect. Dar, cu cât ne luptăm și, probabil, constientizam mai mult, vom vedea că situația noastră este ca și cea a Sfântului Petru. În afara milei lui Hristos, ne vom scufunda și îneca. În afara Lui, suntem ca o clădire fără fundatie, care se va prăbuși sub propria greutate.

Așa cum a scris Pavel: “Nu știți că voi sunteți templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?”. Un templu trebuie să fie sfânt și inchinat lui Dumnezeu. Pentru ca noi să fim un templu, ne trebuie vigilență și perseverență in viețile noastre, în mila lui Hristos, pentru că suntem atât de des tentați să ne închinam zeilor falși, propriilor noastre inventii. Cu atât mai mult suntem motivati sa pastram randuiala rugaciunii zilnice și să ne rugam Rugăciunea lui Iisus cat de mult putem. Căci, dacă nu Il primim in mod intentionat, invitându-L și cooperand cu Duhul Sfânt, în fiecare zi a vieții noastre pe pământ, cum vom fi atunci capabili sa trăim ca temple sfinte în mijlocul unei lumi corupte și întunecate?

Ideea de bază este foarte simpla: cu cat mai mult ne îndreptăm atenția spre Hristos și mântuirea Lui, cu atât mai bine vom putea să umblăm cu El pe apă, prin furtunile propriilor noastre vieți și ale lumii noastre căzute. Cu cat mai mult vom fi atenti, cu cat ne vom pazi mai mult gandurile noastre, cu atât mai mult vom avea puterea de a respinge minciunile care ni se spun atât de des si de a ne deschide inimile noastre spre mila Celui Care este temelia noastră, Mântuitorul nostru și învingătorul asupra păcatului și a morții. În afara lui Hristos, ne vom scufunda ca pietrele. Dar, în El, noi devenim împreună lucrători cu Dumnezeu, pentru mântuirea noastră.

Nu putem opri foarte bine furtunile din lumea furioasa sau sa calmam macar mările din propriile noastre vieți. Dar, putem ține ochii și inimile centrate pe Hristos și putem striga la El, cu încredere umilă că El va auzi strigătul nostru: “Doamne, scapă-mă!”, așa cum a făcut Sfântul Petru. Să ne concentrăm viața și atenția noastră asupra Lui, și nu asupra temerilor, grijilor sau altor ispite care ne vin.

Traducere si adaptare dupa Pr. Philip LeMasters (SUA, decan al Universitatii McMurry), pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, de: KSLCatalin