publicat în: Arhivă

Criza cifrei 6 sau… cine a mai fost acum, “părintele Iustin Parvu”?

Un mesaj mai nou primit, se spune – semnat “părintele Iustin” (Pârvu, Sfânta Mânăstire Petru Vodă), a agitat spiritele într-o viteză fantastică, deşi prin conţinutul exagerat, foarte mulţi s-au îndoit de autenticitatea sa. În ultima perioada observăm cu toţii nenumărate articole apocaliptice, în urma cărora, însă, nu se vede crescând numărul celor prezenţi la slujbele Bisericii. O asemenea agitaţie, mai ales controlată, ar fi trebuit să se recunoască imediat şi în interiorul Bisericii, în practica sa, în prezenţa la Sfânta Liturghie, în Împărtăşirea deasă, asa precum un mesaj dumnezeiesc ar lucra prin conţinutul şi harul său. Rămâne deci să ne întrebăm în continuare: oare, de ce astfel de articole sau astfel de mesaje nu sunt măcar îndreptătoare, dacă nu chiar pretins-mântuitoare (aşa după cum se autoproclamă)? Care să fie explicaţia?

Cred că răspunsul rezidă în descoperirea soluţiei unei probleme, născută cu mai mult timp în urmă, şi asupra căreia am atras, în mai multe rânduri, atenţia: oare cine i-a cerut această scrisoare părintelui Iustin? (fiindcă în “cuvântul grav” semnat de părinte, stă scris: “aţi aşteptat şi mi-aţi cerut cuvântul în privinţa acestor realităţi dureroase în care ne aflăm”). Se poate prezenta acel cineva, demn de milă şi ruşine, care nu mai poate afla un altfel de cuvânt de învăţătură curat şi plin de Duh, de la părinte, ci doar unul antiecumenist sau apocaliptic?

De ce oare este nevoie şi de o criză duhovnicească acum, la fel de falsă precum cea financiară? Ce o deosebeşte pe aceasta de cea laică şi ce interese sunt la mijloc – greu de precizat. Cert este că aceste mişcări „contra numărului 666” vin, deloc întâmplător, în contextul în care întreaga Europa îşi doreşte, după oarecare câştig în lupta împotriva creştinismului, demonstraţia clară că Ortodoxia este destul de anacronică încât să fie catalogată drept o credinţă extremistă, prin înclinaţii habotnice. Şi, dacă nu va avea de suferit întreaga Ortodoxie, atunci deja se vede cum partea monahicească se sapă din interior, creându-şi o imagine deloc specifică, rezultat al unor manipulări externe, bazate de cele mai multe ori, exact pe buna credinţă a monahilor.

Atâta timp cât în Biserici se intră (în majoritate si… normalitate) doar la taina Botezului şi la slujba înmormântării, şi din ce în ce mai rar la Taina Cununiei, este pueril să arunci vina pe apropierea numărului „666”, pe cardul VISA din buzunar (pe care îl au toţi cei ce au scris articole „înfierătoare”) sau pe codul de bare cu care brânza iese, mai nou, de la cioban.

Atâta timp cât slujba vecerniei se desfăşoară în 3 preoţi, 4 cântăreţi şi 3 mireni, ar fi „excentric” de-a dreptul să ne gândim la ceea ce se va întâmpla cu sufletul nostru atunci când se va apropia de el, peste vreo (culmea – şi iertaţi, dar aşa s-a preconizat) 6 ani, noul paşaport.

Dacă părintele Iustin nu are a se teme, fiindcă nu va trebui să renunţe la excursiile de week-end sau din sărbătorile religioase, în străinătate, pe plajele ţărilor străine, totuşi există mulţi „generatori” de articole „ortodoxe”, care au motive serioase în a nu le fi „depistată urma” în periplurile „misionare” (ca angajaţi ai unor redacţii sau nu) din ce în ce mai… aproximativ-cotidiene.

Care ar fi problema, părinte Iustin, dacă am refuza să ne facem paşapoarte? Chiar credeţi că ar fi o problemă? Va trebui să rămânem (şi asta cred că se adresează celor ce vor “să tot afle păreri de la părinte”) în ţara asta săracă, fără perspectivă, fără locuri de vizitat, fără locuri de distracţie profesionistă… fără… fără?… Atât de plictisitor!!!

Oricum, ceea ce ar avea în plus noul paşaport ar fi amprenta faciala şi cea digitală (scuze că sună aşa, dar era la propriu!). Oare acesta reprezintă pericolul mântuirii noastre? Întreb in urma susţinerii ideii că “luarea amprentelor înseamnă luarea sufletului, răpirea sa de cel rău”.

„Acest val primejdios care s-a ridicat să înghită toată suflarea omenească, chiar şi pe cei aleşi, de este cu putinţă. Nu în calitatea mea de biet monah, ascuns într-un vârf de munte, era să vă aduc la cunoştinţă aceste pericole ce se ivesc asupra Bisericii lui Hristos, în primul rând, ci a arhipăstorilor, mai marii acestei Biserici. Dar dacă ei trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor, eu nu pot să trec cu vederea glasul vostru (…) în protopopiate nici vorbă să se pună o astfel de problemă, eşti respins, eşti catalogat naiv şi depăşit – ba chiar mai face şi glume pe seama ta.” (pr. Iustin)

Nu cred ca expresia “biet monah” este valabilă atunci când atitudinea este vădit superioară vis-à-vis de arhipăstorii “neinteresaţi de popor”. Aş întreba şi deci, aş repeta problema din început: care popor, părinte? Cei ce smulg astfel de declaraţii de la Sfinţia Voastră, sunt chiar popor?

A sosit ceasul să-L preaslăvim pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat… (răspund:) inca, de 2000 de ani – şi ce-am făcut? Ne-am găsit abia acum, datorită acestor paşapoarte. Înseamnă că sunt de la Dumnezeu, spre slava Sa?

„Începutul acestor vremuri de durere, apocaliptice”, cred că nu este acum, ştiţi foarte bine, ci cred că îl trăim de mult, aşa cum trăim sfârşitul nostru, exact din momentul naşterii. Oricum, el poate fi trăit atât de inconştient, încât e foarte posibil (după cum se vede deja) să nu-ţi mai dai seama de răul din tine, să te crezi sfânt, făcând doar un avort, faţă de ceilalţi, care au în medie 6-7. Ne raportăm la ceilalţi oameni în ultimul timp, sau mai mult, la cei virtuali, demonstraţi de televiziune şi nu-i avem modele pe sfinţi. Deci, suntem “sfinţi”.

„Prin lege, prin ordonanţă de guvern, românii sunt obligaţi să se încadreze într-un plan de urmărire şi supraveghere la nivel naţional şi mondial, proiect care le răpeşte de fapt oamenilor libertatea (răspund😊 dar e de mult, nu de acum. Reacţia a fost asemănătoare şi la apariţia sateliţilor, la apariţia internetului (şi, în prezent, se vede că poate fi folosit foarte bine în slujba Bisericii), la aparitia cardurilor VISA(666), astăzi folosite şi de călugări. …

Şi amintesc mai jos fragmentul în urma cărora mulţi ne-am îndoit de veridicitatea sau de chiar-originalitatea articolului scris de părinte:

„Un întreg plan demonic, prin care de bună voie îţi vinzi sufletul diavolului”(…), „primirea acestui semn este lepădarea noastră de credinţă”(…); „Nu, dragii mei, nu primiţi acest însemn diavolesc care vă răpeşte ceea ce vă aparţine prin moştenire de la Dumnezeu, dreptul la identitate, dreptul la unicitate şi originalitate, al fiecărei fiinţe umane! Trebuie să vă apăraţi acest drept de la Dumnezeu, chiar de ar fi să plătiţi cu preţul vieţii voastre.” (…); – apărând, după cum se vede, un alt drept suprem decât acela al credinţei în Hristos, o alta cauză, pentru care să-ţi dai viaţa, decât ar fi Hristos; un alt idol care, în mod cert, nu poate fi îndemn al părintelui Iustin (idolul dreptului la unicitate!).

„De aceea vă spun: este vremea muceniciei!”(…) „De-abia acuma este momentul să mărturisim cu propria noastră viaţă, până acum ar fi fost o risipă de energie. – concluzionează – culmea – articolul unui părinte care, alături de alţi mari părinţi nu au pregetat în a „face risipă de energie” prin închisorile comuniste.

Mai departe, luând acest avânt lipsit de moderare, se ajunge chiar la îndemnuri extreme, evident şi conştient (susţin ideea, vehement) exagerate:

„Să te duci, române drag, fără frică, direct spre vârful sabiei, ca străbunii noştri cei viteji, să te duci ca o torpilă japoneză, să mori în braţe cu vrăjmaşul! Acum suntem exact ca în arena romană cu fiare sălbatice – stai aici în mijlocul arenei şi aştepţi, ca şi creştinii de odinioară, să dea drumul la lei. Aşteptaţi să fiţi sfâşiaţi, rupţi, altă scăpare nu mai e! Lupta este deschisă. Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi! Aşa cum a început creştinismul, aşa va şi sfârşi – în dureri şi în suferinţă. Pecetluiţi creştinismul cu mucenicia voastră! (…)Fiecare să se intereseze şi să vadă că ne aflăm în faţa unui moment de cumpănă în care ai de ales: să-ţi pierzi sufletul sau să-ţi salvezi sufletul.

Încheierea acestui „cuvânt grav” pecetluieşte întreaga lucrare printr-un îndemn la fel de grav precum se prezenta, acela prin care „bietul credincios, care săracu’ de-abia deschide Biblia de două trei ori pe an, sau doar o dată-n viaţă”, nu este îndemnat să facă acest lucru mai des, ci va trebui brusc să devină un mucenic „anti 666”, deci nu unul al Lui Hristos, un purtător de Hristos, un Hristofor, prin aflarea şi conştientizarea Cuvântului Său, ci un luptător vehement împotriva unui număr „diavolesc”, ajuns deja idol.

Cred, deşi nu sunt adeptul cipurilor implantate (dar prefer să justific acest lucru opunându-mă la fel de laic precum e venită propunerea politică, manifestându-mi dreptul la libertate, la intimitate sau cum vreţi să fie el – fiindcă oricum nu a existat niciodată – prin manipularea constituţiei şi nicidecum prin „invocarea semnelor fiarei”), că va trebui să vină, spre folosul tuturor, timpul ca tehnica să nu mai fie privită (la fiecare nou pas) ca mamona, aşa cum nici religia nu trebuie percepută drept „naivitate” din trecuturi (în prezent, ambele părţi trag concluzii vis-a-vis de domeniul celeilalte, fara a avea cunoştinţele măcar minime, din respectivul domeniu). Atunci când totul se va face doar în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, fie că ţine de inventică sau de cuvânt duhovnicesc, cu dragoste şi fără interpretări iraţionale, atunci va fi doar în folosul omenirii, deci şi în slujba Bisericii.

Nu ştiu câţi români botezaţi ortodox ar fi în stare, ilegal (deci fără anestezie) să procedeze la o grefă de piele pe care ar fi tatuat vizibil numerele 666, chiar dacă ar fi vorba de un singur centimetru, atâta timp cât nu îşi face nimeni griji că nu se Împărtăşeşte la Liturghie cu Hristos.

Nu ştiu câţi ar renunţa la renumitele sticle de bere, nu ştiu ce marcă, pentru însemnul unui cod de bare (intenţionat controlat… şi căutat cu lupa), ce ar putea să fie 666, în aceeaşi măsură în care nu ştiu cât de tare contează pentru mântuirea noastră: semnul de pe sticlă, sau continutul ei. Putem oare, prin extrapolare, să ne mutăm cu această concluzie şi asupra sufletului nostru? Oare semnul de pe piele să fie mai important decât ceea ce ne „poate pielea”?

Şi, credeţi-mă, aş propune, pentru eliminarea totală a acestei probleme şi pentru garanţia vieţii veşnice, a raiului încă de pe pământ, să desfiinţăm din şirul numerelor naturale cifra 6 (ar fi fost timp până acum, de 2000 de ani) dar nu pot face acest lucru exact din dragoste pentru Lucrul Mainilor Sale, fiindcă, ia uitaţi ce descoperă „bietul credincios care săracu’ de-abia deschide Biblia de două trei ori pe an, sau doar (eu zic: acum) o dată-n viaţă (şi atunci, nu direct şi obsedant, la apocalipsă!):

„Geneza 1:24 Dumnezeu a zis: “Să dea pământul vieţuitoare după soiul lor, vite, târâtoare şi fiare pământeşti, după soiul lor.” Şi aşa a fost.
Geneza 1:25 Dumnezeu a făcut fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor şi toate târâtoarele pământului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune.
Geneza 1:26 Apoi Dumnezeu a zis: “Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”
Geneza 1:27 Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.
Geneza 1:28 Dumnezeu i-a binecuvântat, şi Dumnezeu le-a zis: “Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul, şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”
Geneza 1:29 Şi Dumnezeu a zis: “Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ, şi orice pom, care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră.”
Geneza 1:30 Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului, şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pământ, care au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.” Şi aşa a fost.
Geneza 1:31 Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea.

(Biblia)


un articol KSLCatalin (admin. Lacasuri Ortodoxe)


P.S: „Din păcate, noi nu avem un tineret ortodox la fel de riguros ca cel al grecilor, al nostru este mai evlavios, ce-i drept, dar şi mai lipsit de vlagă şi de reacţie.” – consider că tineretul este imaginea generaţiei mature, proiectată pe neamul din prezent şi cred deci că tineretul trebuie să afle bucuria Ortodoxiei, ca sfinţii (şi nu cred că au existat oameni mai urmăriţi şi mai monitorizaţi decât Sfinţii Apostoli, care sunt sfinţi acum) şi astfel să devină, la nevoie, mucenici. Cred că aceşti tineri au dreptul să se bucure în viaţă de aceleaşi modele de sfinţi, precum înaintaşii lor şi nicidecum de articole încrâncenate şi obsedante ale unor inşi „secaţi” profund de ardoarea unei slujbe bisericeşti, aflaţi în căutare disperată de noi justificări a neprezenţei lor la slujbe şi de noi căi, mai ieftine, de mântuire. Îmi menţin întrebarea: de fapt cine a scris mesajul adevăratului părinte Iustin (pentru a şti cine urmăreşte terfelirea imaginii monahilor şi a Bisericii Ortodoxe?).

Menţionez, pentru cei interesaţi, că „Mesajul grav” al parintelui Iustin Pârvu poate fi citit integral, dand click aici:

. El a fost primit pe adresa redacţiei pe data de 14 ianuarie 2009 şi a fost reţinut spre verificarea veridicităţii şi spre comentarea acestuia în perioada de până la postare (aproximativ 24 ore). Doamne ajuta!

Cu referire la acest mare duhovnic, pe care îl iubim din tot sufletul, a fost publicat şi programul unui pelerinaj, organizat se pare, surpriză, în perioada aniversării zilei de naştere a părintelui (se apropie împlinirea vârstei de 90 de ani), aici:

.

PE ACEEASI TEMA:

1.Mesajul “NETRUNCHIAT”, al parintelui Arsenie Papacioc (postat la cerere)

2.Pan-erezia vremurilor noastre – (Avertisment: imaginile pot fi socante!)