STIRI din ORTODOXIE. Mitropolitul Kallistos Ware: diaconitele ar trebui sa predice in Biserica. Ecumenism si – moarte

Mitropolitul Kallistos Ware: Ar trebui să fim gata sa le impartasim, altora, credinta

Mitropolitul Kallistos Ware, unul dintre cei mai prolifici scriitori și mai de seama teologi ortodocși ai vremurilor noastre, a oferit un interviu, in aceste zile, pentru TNH, in Boston.

Mitropolitul a cunoscut Ortodoxia la varsta de 17 ani, in Londra, atunci când a intrat accidental intr-o biserica ortodoxă rusească, unde se intampla sa fie oficiata chiar in acel moment o slujba de privegehere, și imediat si-a dat seama: “aceasta este casa mea”.

Cultul, tradiția mistică și mai ales rugăciunea l-au atras, iar cu șase ani mai târziu s-a convertit la Ortodoxie. De atunci, el a devenit vocea proeminentă a Ortodoxiei în Occident (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe).

Mitropolitul Ware a vizitat recent Bostonul, pentru Conferința “Compasiunea divină și femeile in Biserică” și a acordat următorul interviu in exclusivitate pentru TNH (Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe va ofera mai jos traducerea interviului, de: KSLCatalin):

TNH: Care sunt cele mai presante provocări cu care Biserica Ortodoxă se confruntă astăzi?

KW: O provocare, este situația ortodocșilor din lumea occidentală. Ei sunt împărțiti în atât de multe jurisdicții, diferite; avem mai multi Episcopi Ortodocși in același oraș. Dacă am putea fi mai strâns uniți unii cu altii, am avea o influență mult mai mare.

TNH: Evident, vine vorba despre problema diasporei. Conform aprecierilor dvs, care ar fi modul cel mai practic de rezolvare a acestei probleme?

KW: Dacă aș avea un răspuns simplu și clar la această întrebare, atunci as putea deveni imediat Patriarh al Occidentului. Nu cred că există, în acest moment, o soluție completă. Dar primul pas este acela de a dezvolta, în fiecare țară, Adunări Episcopale, reunind toți episcopii ortodocși din acea țară – și acest lucru se întâmplă deja. Desigur, în multe țări, conferințe inter-ortodoxe au existat si în trecut, în America, SCOBA, din 1960. Aceste Adunări Episcopale trebuie să se dezvolte, trebuie să li se acorde o mai mare autoritate, iar acest lucru este, cred, cel mai bun pe care l-am putea face în acest moment.

TNH: Nu credeti că ar trebui să facem diferențierea între Sobor (Intrunire) și Sinod?

KW: Da, in acest moment avem adunări inter-ortodoxe (Sobor), dar ele nu au devenit încă, într-un sens canonic, Sinod, și trebuie să lucrăm si în direcția asta.

TNH: În ceea ce privește misiunea femeilor în Biserică, nu credeți că ar fi practic să se revina la vechea traditie a Bisericii, a diaconeselor?

KW: Eu cu siguranță as dori revigorarea misiunii diaconițelor; ea nu a fost niciodată abolita oficial. Funcția lor principală în Biserica primară, era aceea de a ajuta la botezul femeilor adulte convertite, iar când botezul adultilor a încetat, a avut tendința sa dispara. Dar, dacă am reînvia acest ordin astazi, am putea să ii acordam funcții noi și diferite. Ele pot ajuta în procesul de predare in lucrarea Bisericii. Ele ar putea fi chemate să tina predici în Biserica.

TNH: Putem vorbi de hirotonia diaconițelor, asa cum hirotonia lor avea loc în Altar, în timpul Euharistiei?

KW: Cred că trebuie sa studiem întreaga problema a diaconeselor, îndeaproape, deoarece acestea nu au fost considerate în mod obligatoriu la fel peste tot în Biserica timpurie. Da, în unele locuri, în Creștinismul rasaritean, au primit o hirotonie foarte similara cu cea a diaconului, și în acest sens am putea considera diaconesele ca fiind hirotonite. În Occident, pe de altă parte, cred că acestea nu au fost considerate la fel; ele nu au fost considerate ca fiind hirotonite. Deci, ceea ce trebuie în Biserica Ortodoxă, astăzi, este o discuție mai aprofundată asupra sensului misiunii diaconeselor și a modului în care noi trebuie să înțelegem că rolul lor nu este o chestiune de revigorare a Ordinului, ci a ceea ce noi, de fapt, ar trebui sa revigoram. De asemenea, trebuie sa revigoram Ordinul Diaconilor pentru barbati, deoarece pentru majoritatea barbatilor, acesta este doar un pas catre preoție. Deci, cred că trebuie să privim întreaga chestiune mai bine.

TNH: Ce s-a întâmplat cu Mișcarea Ecumenică? Este moarta?

KW: Nu cred că este moarta, dar este obosita. Pe de altă parte, Hristos, la Cina Cea de Taină, S-a rugat pentru unitatea tuturor ucenicilor Săi și este, fără îndoială, rugăciunea lui Hristos aceea pentru care ar trebui să fim una. Deci, dacă ne angajăm în discuții pentru unitate, acționăm în ascultare de Hristos și asta nu înseamnă ca facem compromisuri. Noi trebuie să rămânem fideli plinătatii credinței ortodoxe, dar ar trebui să fim gata să împărtășim credința cu alții și nu doar să le spunem ceea ce credem, ci să-i ascultam și să încercam să înțelegem propriile lor probleme și speranțe. Consider ca lucrarea pentru unitate este o necesitate pentru noi, ortodocsii de astazi.

TNH: Ce v-a atras la Ortodoxie?

KW: Primul lucru care m-a atras, a fost închinarea. În acea zi, la vârsta de 17 ani, în biserica ruseasca din Londra, am simțit că slujba mi-a ajuns la inima, că aceasta era adevărata mea casă. Am așteptat șase ani, înainte sa devin ortodox. La acel moment, în Anglia, ortodocșii erau vechi imigranți din Grecia, Cipru și Rusia, iar clerul ortodox, de obicei, spunea: “noi nu suntem o Biserică pentru englezi, noi suntem aici pentru greci și ruși”, dar, în cele din urmă, m-a acceptat. Cultul Bisericii este un rai pe pământ. Am simțit, într-un mod foarte puternic, din acea prima clipa, unitatea cultului pământesc, a adunarii vizibile, cu închinarea din cer, cu Biserica sfinților, a Ingerilor, a Maicii Domnului si a lui Hristos Însuși. Apoi, când am aflat despre credința ortodoxă, am simțit plinătatea credinței, cum nu am putut-o descoperi în nicio alta grupare creștina și am fost atras în special de tradiția rugăciunii mistice.

TNH: Preasfintia Voastra, ce este moartea?

KW: Moartea, într-un sens vizibil, este separarea trupului de suflet, iar acest lucru este ceva contrar intenției lui Dumnezeu. Acesta este rezultatul căderii, și astfel, ca creștini, privim dincolo de moarte, la învierea din morți, in ultima zi. În acest fel, moartea ar trebui să fie văzută nu ca un scop, ci ca un început. Moartea este începutul unei vieți mai bogate și mai ample, cu Hristos.

TNH: Va este frică de moarte?

KW: Desigur, mi-e teamă de moarte. Pentru că sunt doar un om, care se teme de moarte, și am înțeles atât de puține despre moarte. Ne este teamă de necunoscut, și mi-e teamă de moarte, pentru că știu că sunt un om păcătos și nu sunt încă gata să ma aflu în prezența lui Hristos. Dar, de asemenea, privesc spre moarte cu speranță. Eu cred că părtășia noastră cu Hristos, după această viață, va continua într-o formă mai bogată și mai completă.

TNH: Ce este iadul și ce este Raiul?

KW: Când vorbim despre pedeapsă, în cele din urmă nu Dumnezeu este Cel care ne pedepsește, ci noi ne pedepsim pe noi înșine. Noi suntem creați după chipul lui Dumnezeu; vom găsi bucuria și împlinirea noastră umană în iubirea de Dumnezeu și in iubirea semenilor noștri. Dar, Dumnezeu nu ne forțează. Dacă vom refuza iubirea lui Dumnezeu, atunci ne vom face pe noi înșine profund nefericiti. Când vorbim de iad, acest lucru înseamnă refuzul lui Dumnezeu, extins pana la limita majoră. Dar, nu Dumnezeu este Cel Care ne trimite în iad, ci noi ne trimitem acolo, prin refuzul nostru de a-L iubi pe Dumnezeu. Raiul – Paradisul – este iubirea lui Dumnezeu.

– traducere si interpretare pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, de: KSLCatalin