Biserica este o casa, nu un loc – bun de exploatat!

Papa Francisc s-a axat pe necesitatea cultivarii unui sentiment real de apartenență la Biserica, în timpul predicii sale de ieri dimineata, tinuta la Messa (Liturghie catolica) oficiata in Casa Santa Marta.

El a vorbit despre trei ispite în care oamenii care se numesc creștini cad de multe ori: “uniform-ismul”, “alternativ-ismul” și “exploatar-ismul”.

Astfel, Papa a vorbit despre unii oameni care par să aibă “un picior înăuntru, și un picior în afara Bisericii”, astfel că ei își rezervă “posibilitatea de a fi în ambele locuri”. Papa Francisc a mai spus că acestia nu simt cu adevărat că Biserica este si a lor.

El a identificat trei grupuri specifice sau tipuri de creștini “chiriasi ai Bisericii, dar care nu traiesc in ea”, incepand cu cei care ar vrea ca toată lumea să fie egală în Biserică, pe care i-a numit “uniformisti”. “Uniformitate, rigiditate – aici este greu. Ei nu au libertatea pe care Duhul Sfânt o dă. Ei confunda Evanghelia pe care Iisus a predicat-o, cu doctrina lor despre egalitate. Hristos nu a vrut ca Biserica Sa să fie atât de rigida – nu – iar acestia, din cauza atitudinii lor, nu intră în Biserică. Ei se numesc creștini, catolici, dar atitudinea lor ii indeparteaza de Biserică”.

Al doilea grup sau tip de creștin pe care Papa Francisc l-a identificat, este acela format din cei care au mereu propriile lor idei despre lucruri – oameni care nu doresc să isi conformeze propria minte cu mintea Bisericii. Papa i-a numit pe acestia “alternativisti”: “ei intra în Biserică, dar cu această idee, cu aceasta ideologie, și astfel apartenența lor la Biserica este parțială. Ei au un picior în afara Bisericii. Biserica nu este casa lor. Ei sunt chiriasi ai Bisericii, la un moment dat”.

Al treilea este format din cei care se numesc creștini, dar care nu vin din inima la Biserica. Acestia sunt “exploatationisti”, a spus el, “cei care caută beneficii” și merg la Biserica doar pentru beneficiul personal, sfârșind prin a face afaceri în Biserică”: “Oamenii de afaceri. Noi ii cunoastem bine! Ei au existat, desigur, aici, de la început: ne gandim la Simon Magul, sau Anania și Safira. Ei au profitat de Biserică, pentru propriul lor profit. Ii vedem în comunitatea parohială sau diecezana, de asemenea, în congregațiile religioase, în rândul unor binefăcători ai Bisericii – sunt multi, nu-i asa? Ei fac chestii de-ale lor, ca binefăcători ai Bisericii, iar la final, în spatele mesei, fac afaceri. Acestia, de asemenea, nu simt Biserica drept mamă”.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.