Parlamentul din Danemarca a votat sapatamana trecuta, dupa cum deja se stie, o lege prin care practic sunt fortate bisericile care aparțin Bisericii Luterane de stat sa oficieze slujbe de cununie si pentru cuplurile gay, la altarele lor.
Legea a intrat in vigoare pe 15 iunie.
Conform legislației, preoții pot refuza să efectueze ceremonia, dar ei nu pot interzice ca o astfel de ceremonie sa aiba loc in clădirea bisericii lor.
“Pentru moment, Biserica Catolica nu este îngrijorata”, a declarat Niels Messerschmidt, director de informare pentru Episcopia Catolică de Copenhaga.
“Au existat unele discuții în mass-media, oamenii sustinand că această legislație ar trebui, de asemenea, sa includa si alte grupuri religioase”, a declarat acesta pentru Radio Vatican, “dar nu a existat nimic la nivel oficial.”
Messerschmidt a mai declarat, in plus, ca membrii mai conservatori ai Bisericii Luterane s-au opus legislației, iar episcopii luterani nu au avut o politică unitară privind aceasta problema.