Voodoo: Marea Britanie avertizata privind abuzarea sexuala a copiilor

Sute de copii au fost răpiți din Africa și trimisi în Marea Britanie, pentru ritualuri teribile de vrajitorie Voodoo, conform unui raport al ONU care ii cerea Londrei să își intensifice lupta împotriva acestui flagel.

“Suntem îngrijorați de rapoartele conform carora sute de copii au fost răpiți din familiile lor din Africa și traficati în Marea Britanie, în special în Londra, pentru ritualuri religioase”, a declarat Kristen Sandberg, șef al Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului.

Poliția Britanică a raportat înregistrarea a zeci de cazuri, în ultimii zece ani, de copii care s-au confruntat cu tortură și abuz, ca parte a unor asa-zise ritualuri de vrăjitorie, relateaza AFP.

“Ei le numesc ritualuri voodoo, dar sunt, totodata, violuri si abuzuri sexuale. Numărul condamnărilor este extrem de scăzut. Există rapoarte, in continuare, conform carora cetățenii din Regatul Unit, inclusiv unii infractori condamnati pentru abuz sexual, constituite organizatii de caritate sau călătoresc în străinătate, pentru a abuza sexual de copii”, a declarat Sandberg.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.