Publicat pe 26.06.2014

Delegatia Ministerului Roman de Aparare, la Reprezentanta BOR in Ierusalim

Reprezentanţa Patriarhiei Române din Ierusalim a primit, în ziua de 23 iunie 2014, Delegaţia Ministerului Român al Apărării Naţionale, condusă de domnul ministru Mircea Duşa. Din delegaţie au mai făcut parte colaboratori ai Ministerului Apărării Naţioanale, împreună cu membri ai Ambasadei României în Israel.

 

La Reprezentanţă oaspeţii au fost întâmpinaţi de superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Iordan şi Ierihon, părintele Arhim. Timotei Aioanei, care le-a prezentat principalele date istorice, apoi au vizitat biserica, biblioteca şi o parte a clădirii Reprezentanţei.

 

În Salonul românesc al Aşezământului ministrul român şi-a exprimat bucuria vizitării pentru prima oară a bisericii şi Aşezământului românesc din Ierusalim precum şi Cetatea Sfântă, cu cele mai importante locuri de închinare ale creştinilor (Sfântul Mormânt al Mântuitorului, Golgota, Mormântul Maicii Domnului, Grădina Ghetsimani şi alte obiective importante).

 

În cartea de Aur Excelenţa Sa şi-a exprimat bucuria poposirii în acest locaş românesc: „Pentru un român din judeţul Harghita, ceea ce vede in Ierusalim este deosebit, dar remarc mai ales munca reprezentanţilor Bisericii Româneşti în aceste locuri. Domnul Dumnezeu să ne binecuvinteze pe toţi.”

 

După primirea oficială, oaspeţilor le-a fost oferită o agapă, unde s-au discutat anumite aspecte care privesc lucrarea misionară a Aşezămintelor Româneşti din Ţara Sfântă.

 

Ministrul Român al Apărării Naţionale a oferit un dar simbolic, iar Arhim. Timotei Aioanei i-a dăruit albumul: „Rădăşeni, o grădină a Raiului” şi o icoană, conform informatiilor Patriarhiei [https://www.patriarhia.ro] .

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.