Planul de amenajări exterioare pentru Catedrala Mântuirii Neamului, discutat în Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc

Planul de amenajări exterioare pentru Catedrala Mântuirii Neamului a fost discutat ieri, 21 ianuarie 2009, în Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc. Şedinţa, la care au participat numeroşi arhitecţi implicaţi în acest proiect arhitectonic, a fost prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

În cadrul şedinţei de astăzi au fost prezentate planurile reţelelor de alimentare cu apă menajeră, incendiu, canalizare menajeră şi pluvială, termoficare şi electrică la o scară de 1/500. După analizarea lor s-au făcut şi propuneri de îmbunătăţire.

Arhitecţii au propus un plan de amenajări exterioare care să ofere Catedralei Mântuirii Neamului unicitate, dar şi să asigure condiţiile necesare desfăşurării în condiţii corespunzătoare a evenimentelor religioase.

Următoarea întâlnire cu arhitecţii va avea loc în cadrul şedinţei Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc din 11 februarie 2009. Lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului vor demara pe data de 27 aprilie 2009.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.