publicat în: Arhivă

Familia ortodoxa: temerile si obsesiile parintilor din ziua de astazi. Biserica sau – experti parentali?

Cel mai bun sfat pe care l-am auzit vreodată este acela că noi ar trebui să petrecem mai puțin timp vorbind cu copiii noștri, despre Dumnezeu, și mai mult timp vorbind cu Dumnezeu, despre copiii noștri, lucru care insemna sa ne rugam lui Dumnezeu pentru ei. Și, străduindu-ne să ne apropiem de Dumnezeu, putem fi sfințiți prin Harul lui Dumnezeu, iar casa noastră sa devina sfânta, împreună cu cei care locuiesc in ea, ca familie.

În Sfânta Biserică Ortodoxă, creșterea copilului este de mult timp considerată o chemare de la Dumnezeu, o misiune sfanta și extrem de importanta, după cum reiese si din scrierile Sfantului Ioan Gură de Aur privind educarea copiilor. Alți sfinți (Sfantul Teofan Zăvorâtul, Sfantul Siluan Atonitul și noua mucenita Impărăteasa Alexandra Romanova, pentru a numi doar câtiva) au abordat, de asemenea, problema vieții de familie și a creșterii copiilor.

Pornind de la aceasta, este usor de inteles de ce atat de multe cupluri de ortodocși se luptă pentru a-și crește copiii, într-un cadru de valori creștine ortodoxe.

Uneori, ortodocsii par să isi doreasca separarea strictă de lume, iar scolarizarea-acasă pare a fi un ideal spre care acestia aspira, inspirati chiar de invataturile Bisericii. În acelasi timp, insa, familiile ortodoxe contemporane sunt mult mai implicate în societatea modernă, decât strămoșii de altadata. In concluzie, este tot mai dificil sa ne izolam copiii, complet, de lumea exterioară și de influența ei, în special în această eră noua digitală. În mod evident, trebuie să existe un echilibru care sa le permita să fie în lume, dar “nu din lumea aceasta”, și părinții sunt incercati cu sarcina de a le oferi copiilor lor instrumentele necesare, prin care sa faca față provocărilor seculare și sa rămâna fideli credinței, marturisind asta prin acțiunile lor de zi cu zi. Parintele Tom Kazich introduce această problemă mai pe larg în articolul său excelent, intitulat “Copilul dispărut”, publicat in revista in limba engleza “Calea”, in februarie 2012.

Deci, cum de se intampla ca, având învățăturile solide ale Bisericii ca suport, alaturi de alte câteva compilații aleatoare din Sfinții Părinți, despre viața de familie, părinții ortodocși contemporani sa se simta pierduti și sa se plânga de lipsa de orientare in cresterea familiilor lor în credință?

Se poate ca acest lucru sa fie cauzat de faptul că, pentru o persoană ortodoxa obisnuita, copleșita de indatoririle si grijile de zi cu zi, aceste resurse sa nu fie atât de evidente sau de ușor disponibile, iar accesul la interpretările adecvate ale scriitorilor bisericești în contextul modern sa fie unul ingreunat. Informatiile vin, cel mai adesea, direct de la preotul paroh. In acelasi timp, anumite scrieri ale Bisericii ar putea părea că ofera o mulțime de teorii, dar in fapt nu prea multe sfaturi practice privind modul de a face față provocărilor actuale cu care se confruntă părinții.

Mulți părinți tineri aparțin unei generații care nu a avut privilegiul creșterii într-o familie creștină, și se simt deconectati de experienta vasta și tradițiile pe care o astfel de viață le oferă. Acești părinți sunt, acum, în căutarea unui nou set de valori pe care sa le predea copiilor lor, care sa fie, cu siguranta, mai adânci decât aderarea superficiala la normele sociale de conduită corespunzătoare.

Văzând că destul de puține texte și cărți ortodoxe sunt in mod dureros decuplate de viața reală, parintii ortodocsi contemporani ajung adesea la cărți seculare despre parinti, în căutare de răspunsuri la dilemele lor privind creșterea copiilor. Cu toate acestea, desi există o mulțime de “probleme reale” abordate în ele, unele dintre aceste cărți nu reflectă nici pe departe valorile și obiectivele cautate de părinții ortodocși.

Deci, ce le spun acești experți parentali, seculari? Pe primele locuri gasim: 1) parintii trebuie sa se ocupe de viața copiilor lor și 2), responsabilitatea enormă care le revine parintilor, este aceea de a fi persoanele care sa le faciliteze fericirea și succesul în această lume, copiilor lor.

Nicio mențiune, natural, despre a-i lasa pe copiii lor in grija lui Dumnezeu si de a se preocupa de sufletele lor, mai degrabă decât sa se îngrijoreze vizavi de succesul lor lumesc și material. La urma urmei, părinții au oricum nevoie de o pauza, in acelasi timp, și de detasare de presiune, spargand codul de părinte perfect. În mod ironic, de multe ori, această presiune vine tocmai de la oamenii care, de fapt, isi manifesta public intentia de a-i ajuta. Acești experți parentali sunt analizati în cartea provocatoare “Parentajul Paranoid: De ce experții ignora ce poate fi mai bun pentru copilul tau” (Chicago, 2002), a lui Dr. Frank Furedi, sociolog britanic și profesor la Universitatea din Kent. El susține că psihologii pentru copii, medicii pediatri și alți profesioniști pentru copii ii inunda pe părinții lor cu sfaturi, de multe ori contradictorii, bazate pe tendințele de moment și în continuă schimbare, în perioada dezvoltarii copilului și in practicile de crestere. De exemplu, într-un capitol intitulat “Părinții ca zei”, Dr. Furedi comenteaza cu privire la percepția asupra faptului ca inițiativa părintelui modeleaza aproape fiecare aspect al viitorului unui copil (ceea ce el numește determinism parental). Prin contrast, în capitolul “Puterea Profesionala și erodarea autorității părintești”, citim despre ce ajunge sa fie, de fapt, competența parentală – in loc să fie sprijiniti, părinților li se ia puterea, care este oferita, in schimb, profesionistilor.

Părinții de astăzi sunt stresati, suprasolicitati si se tem ca nu fac pentru copiii lor ceea ce trebuie. Această preocupare le inspira, de multe ori, “exagerare” în eforturile lor de parinti, recurgand la micro-managementul activităților copiilor lor și împovărăndu-i cu o listă tot mai mare de noutati. Mai mult decât atât, o tendință ascendenta în practicile de creștere a copilului, este aceea de a ceda în fața sentimentelor fricii, la care părinții sunt expusi prin mass-media și de societate, în general. Aceasta constă in a crea impresia că copiii lor sunt în mod constant în pericol fata de ceva, fie că este vorba de microbi, de trafic, de locurile de joacă nesigure, înot, urcatul in copac, pedofili, răpitori… Ca rezultat, vedem din ce in ce mai puțini copii care merg pe jos sau pe bicicleta la scoala, jucându-se pe stradă cu prietenii lor și angajandu-se în activități care erau cunoscute drept distractie in copilărie. Desigur, există unele amenințări reale, dar ele ar trebui doar să fie avute in vedere, și nu exagerate.

În ceea ce privește părinții ortodocși în cauză, ei nu trebuie să se simtă presati, prin asumarea rolului lui Dumnezeu in a-si proteja copiii lor, in fata tuturor amenințărilor cunoscute și necunoscute. Este o sarcină imposibilă pentru un om. O persoană ortodoxă înțelege că, după ce face ce este mai bun in a avea grijă de progeniturile ei, “practicarea a ceea ce le predica” propriilor copii și rugăciunea cu credință, sunt ceea ce completează, într-adevăr, deficiențele acțiunilor umane… defecte.

Ca mama a trei copii, recunosc că am experimentat partea mea de teama și mai multe greșeli în creșterea copiilor mei. Vor rămâne ortodocsi de-a lungul vietii lor, vor păstra virtuțile și valorile lor, vor uita cum să vorbeasca limba – toate acestea, într-un mediu care nu le este propice? De multe ori, în momente de mare primejdie și nesiguranță, mi-am dorit un manual care sa-mi spuna, pur si simplu, cum să fiu o mamă ortodoxa buna, care sa-i faca pe copiii ei să-L iubească pe Dumnezeu și Sfânta Sa Biserică. Cu toate acestea, acest mare dar al lui Dumnezeu, de a avea copii, nu vine cu instrucțiuni de îngrijire de-a gata.

În cele din urmă, cel mai bun sfat pe care l-am auzit vreodată ramane acela că noi ar trebui să petrecem mai puțin timp vorbind cu copiii noștri despre Dumnezeu, și mai mult timp vorbind cu Dumnezeu despre copiii noștri, lucru care insemna sa ne rugam lui Dumnezeu pentru ei. Și străduindu-ne să ne apropiem de Dumnezeu, putem fi sfințiți prin Harul lui Dumnezeu, iar casa noastră sa devina sfânta, împreună cu cei care locuiesc in ea, ca familie.

– traducere, dupa un articol in limba engleza, al: Alexandra Popadia Petrovici (Biserica Ortodoxa Sarba din America)