“Este important ca noi sa nu mai auzim un limbaj obscen, nu doar pe posturile de radio, pe scena sau pe ecranele televizoarelor, ci si în locurile publice, de asemenea.
Ar fi corect sa fie aplicate măsuri punitive celor care vorbesc folosind astfel de cuvinte, în restaurante, pe străzi, în special în prezența copiilor”, considera șeful Departamentului Sinodal pentru Relații Externe al Bisericii, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, conform unui interviu acordat Interfax.
Constatand că abuzul de indecenta “face, chiar și dintr-o persoană frumoasa, una urâta pentru oamenii din jurul sau”, acesta a declarat că utilizarea unui limbaj vulgar în fiecare discurs, zilnic, “a devenit aproape un lucru obișnuit, în toate straturile societății, printre bărbați și femei, tineri și bătrâni”.
Limba noastra este “o mostenire a națiunii noastre, o comoară milenara, transmisa noua de predecesorii noștri. Dar, ceea ce este cel mai important, concentrându-se pe un subiect intim, astfel de expresii oribile pervertesc sufletul omenesc”, a subliniat ierarhul.
El a mai spus că, folosirea unor astfel de cuvinte în prezența copiilor este o blasfemie.
In data de 5 mai, Președintele rus Vladimir Putin a semnat o lege care prevede amenzi punitive pentru utilizarea unui vocabular nedemn de a fi citat în emisiuni TV și radio, cinema , literatură și mass-media. Se presupune că legea va intra în vigoare la 1 iulie 2014. Ea nu va fi aplicata producțiilor de dinainte de acest termen.