O reuniune intre liderii creștini si musulmani s-a încheiat in capitala iordaniană, ieri, cu un apel comun pentru eliberarea elevelor nigeriene răpite, conform radioului Vaticanului.
Participanții la colocviul din Amman, care a avut loc chiar inainte de vizita Papei Francisc, au mai facut apel, de asemenea, la o mai mare solidaritate și o mai bună educație religioasă in randul copiilor și tinerilor.
Reuniunea de două zile a avut loc sub patronajul comun al Prințului iordanian El Hassan bin Talal, fondator și președinte al Institutului Regal pentru Studii Interconfesionale, și al Cardinalului Jean-Louis Tauran, președintele Consiliului Pontifical pentru Dialog Interreligios.
Într-o declarație semnata de participanți, acestia mai propun un “decalog cultural”, pentru toți cei implicați în educație, pentru promovarea transmiterii valorilor religioase și morale tinerelor generații.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
