Criza in Libia: atac armat impotriva Parlamentului. Clericii cheama la rugaciune

Pe fondul rapoartelor legate de atacul armat împotriva Parlamentului Libiei și de un val de violența fundamentalist în țară, Vicarul apostolic de Tripoli, Arhiepiscopul catolic Giovanni Innocenzo Martinelli, a facut un apel la rugaciune.

Vorbind la Radio Vatican, duminică seara, după ce mai multe persoane înarmate au luat cu asalt Parlamentul Libiei, Arhiepiscopul Martinelli a declarat ca violența, care a fost inregistrata în principal în orașul Benghazi, s-a extins.

Arhiepiscopul catolic Martinelli a vorbit din interiorul bisericii catolice din Tripoli, unde ramasese cu un grup de credinciosi, dupa Messa (Liturghie catolica). Conform spuselor sale, “acum, biserica este cel mai bun loc in care ne putem afla”. Sunetul impuscaturilor putea fi auzit in fundal, la momentul interviului pentru postul de radio.

El a denunțat creșterea acțiunilor fundamentaliste in randul natiunii, dar a aparat in mod hotărât, natura oamenilor: “oamenii sunt oameni pașnici. Ei nu isi doresc fundamentalism, nu vor război. Chiar acum, ei privesc la ceea ce se întâmplă”.

“Aș dori să spun ca puterea noastră sta în puterea rugăciunii”, a declarat acesta.

“Vă cer să vă rugați pentru Libia, pentru că Libia nu este o țară fundamentalistă, ea este moderata. Și vă rugăm să fiti alaturi de noi, prin puterea rugăciunii”.

Analiștii spun că, după înlăturarea lui Gaddafi, guvernul și armata Libiei nu au mai fost in stare sa impuna autoritatea de stat asupra brigăzilor puternic înarmate ale foștilor rebeli și milițiilor active in tara.

Noul Prim-Ministru, Ahmed Maiteeq, a format un guvern care asteapta o aprobare parlamentară în această săptămână, au declarat oficialii, ieri, după ce țara a ramas, de aproape 2 luni, fără un guvern functional.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.