Bucuresti: Procesiune cu moastele Sf. Voievod Martir Constantin Brancoveanu

Catedrala Patriarhală şi-a sărbătorit, ieri, 21 mai 2014, hramul istoric închinat Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa Elena. În cadrul manifestărilor religioase dedicate hramului, s-a aflat şi Procesiunea cu moaştele Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu.

Evenimentul s-a desfăşurat, începând cu orele 15:00, de la Catedrala Patriarhală până la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti, una dintre cele mai reprezentative ctitorii brâncoveneşti (sfinţită în anul 1707), unde a fost înmormântat acest sfânt martir al poporului român, în anul 1720.

La ceremonie, au luat parte reprezentaţi ai Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Patriarhul ţării, Preafericitul Părinte Daniel şi, nu în cele din urmă, mulţi români care au dorit astfel să-i aducă cinstire sfântului, fiind prezenţi peste 10.000 de oameni.

La final, a urmat cuvântul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel care a vorbit despre importanţa momentului.

„Am săvârşit o procesiune pelerinaj cu moaştele Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu reproducând sau imitând într-un fel procesiunea din anul 1934, deci cu 80 de ani în urmă, cu deosebirea mare însă că acum n-am mai făcut un parastas pentru domnitor, ci fiind trecut în rândurile sfinţilor l-am cinstit prin sfintele moaşte ale sale, printr-o raclă frumoasă, ca pe Sfânt rugător în Ceruri împreună cu ceilalţi Sfinţi Brâncoveni. Avem speranţa că acest pelerinaj care a adunat multă lume este o formă complementară de cinstire a Sfinţilor Brâncoveni, dar şi de întărire a comuniunii noastre în rugăciune şi în demnitate pentru că de la Sfinţii Martiri Brâncoveni învăţăm nu numai credinţa, evlavia, ci şi demnitatea de a rămâne creştini mărturisitori până la moarte”, a spus Preafericirea Sa.

Conform informatiilor emise de Patriarhie [https://www.patriarhia.ro] , in continuare a avut loc, la Biserica „Sfântul Gheorghe – Nou”, slujba Privegherii Sfinţilor Martiri Brâncoveni.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.